Recomandări pentru prevenirea incendiilor pentru ziua de 1 Mai

C.P. În această perioadă, tot mai multe persoane îşi petrec timpul liber desfăşurând activităţi de agrement  în mijlocul naturii. Din păcate, nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor conduce la producerea celor mai multe incendii de pădure. Astfel, dintre cauzele de producere a incendiilor exemplificăm: focurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jocul copiilor cu focul şi jarul sau scânteile purtate de vânt.

În vederea diminuării riscului de incendiu la fondul forestier şi evitării distrugerii unor bunuri din zonele împădurite, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, împreună cu reprezentanţii centrelor de agrement şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Iaşi, vor desfăşura activităţi de prevenire a incendiilor, în zonele de agrement amenajate / neamenajate din apropierea fondului silvic.

 

Pompierii ieşeni recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor de pădure:

  • este interzis accesul autovehiculelor particulare pe drumurile forestiere, precum şi instalarea corturilor pentru cazare şi prepararea hranei în alte locuri decât cele special amenajate în acest sens;
  • este interzis accesul cu focul deschis şi fumatul în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de aceasta;
  • este interzisă aprinderea focului lângă frunze și ierburi uscate;
  • este interzisă aprinderea focului pe timp de vânt şi în perioadele caniculare şi secetoase;
  • este interzisă folosirea focului deschis la distanţe mai mici de 40 de metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili);
  • este interzisă aruncarea în pădure a resturilor de chibrituri, ţigară sau gunoaie.

Recomandări :

  • supravegheaţi focul permanent! La final, stingeţi focul cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ;
  • ţineţi la îndemână pături şi vase cu apă pentru stingerea focului scăpat de sub control;
  • dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
  • supravegheaţi în permanenţă copiii pe durata folosirii focului;
  • anunţaţi la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 orice început de incendiu de pădure pe care îl observaţi.

Cetăţeni, nu uitaţi, prevenind incendiile de pădure, protejaţi viaţa, mediul şi bunurile!

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU IASI

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...
Paşcani
cer fragmentat
9.7 ° C
9.7 °
9.7 °
63 %
0.9kmh
73 %
D
10 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
16 °
J
17 °

Niciun articol afișat