luni, iunie 16, 2025
19.7 C
Paşcani
Login

Reduceri de personal la Primăria Pașcani, doar pe hârtie

Primăria Municipiului Pașcani se pregătește să-și reducă organigrama. Vor fi eliminate 37 de posturi vacante, după ce Prefectura Iași a constatat că sunt prea multe, raportat la populația municipiului. Mai exact, municipalitatea ar urma să aibă doar 245 de posturi, față de 285 cât sunt în prezent, din care 177 ocupate, iar restul vacante. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi propus spre aprobarea consilierilor locali, în ședința ordinară pentru luna în curs, conform viceprimarului Claudiu Bodoașcă.

Măsura a fost luată la solicitarea Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Prefecturile au solicitat primăriilor informațiile necesare și au transmis adrese cu numărul maxim de salariați pentru anul în curs. Despre aceste măsuri a vorbit, în cadrul emisiunii „Pulsul Zilei”, deputatul PNL, Sorin Nacuta.

NU VOR FI DISPONIBILIZARI!

Deocamdată, nu se știe dacă prin această măsură vor fi reduse cheltuielile de personal la Primăria Pașcani. Chiar dacă o parte din posturile vacante au fost deja bugetate, sumele alocate ar urma să fie realocate pentru alte cheltuieli în urma unei rectificări bugetare. O situație diferită va fi la unele primării comunale, unde sunt ocupate toate posturile din organigramă, iar acum urmează să fie făcute disponibilizări. La Primăria Pașcani nu vor fi disponibilizări, a precizat viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Chiar și după reducerea organigramei, vor mai rămâne 71 de posturi vacante.

În calcul nu au fost luate posturile de la Evidența Populației (19 posturi, din care 14 ocupate), Poliția Locală (40 de posturi, din care 26 ocupate), Medicină Școlară (10 posturi ocupate), Asistență Personală (110 posturi, din care 105 ocupate).

În schimb, în cele 245 de posturi sunt cuprinse administrația publică (134, din care 87 ocupate), Gospodăria Comunală (62 de posturi, din care 38 ocupate), Întreținere și reparare străzi (18 posturi, din care 14 ocupate), Casa de Cultură (12 posturi), Biblioteca Municipală (8 posturi), Muzeul Municipal (21 de posturi, din care 4 ocupate) și CSM Pașcani (16 posturi). În total, Primăria are 493 de funcții, din care 164 de funcții publice și 267 de funcții contractuale. Dintre acestea, două sunt de demnitate publică (primarul și viceprimarul) și 19 funcții de conducere, conform organigramei postate pe site-ul Primăriei.

Menționăm că populația municipiului Pașcani, în funcție de care a fost stabilit numărul maxim de posturi la Primărie, este de 30.766 de locuitori, conform datelor recensământului populației din 2021, publicat de Institutul Național de Statistică. Până acum, acest calcul era făcut în funcție de populația municipiului Pașcani, conform datelor de la Evidența Populației. Conform Autorității Electorale, pe listele scrutinului pentru alegerile prezidențiale din mai 2025 au fost înscriși 37.195 de pășcăneni cu drept de vot.

Recomandări

Aleșii locali din Pașcani au uitat sau nu vor să își prezinte rapoartele de activitate

  Aleșii locali din Pașcani au omis să își facă publice rapoartele anuale de activitate, conform prevederilor legale. Până în prezent, nici primarul Marius Pintilie...