0.9 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Reguli noi pentru proprietarii de maşini, o parte dintre ele fiind în vigoare în acest weekend

Sunt reguli noi pentru şoferi, iar o parte dintre ele intră în vigoare din acest weekend. Una dintre cele mai importante ţine e Inspecţia Tehnică Periodică a autoturismului. O obligaţie despre care mulţi dintre noi uitam deseori.

Dacă până acum, poliţiştii ne reţineau certificatul de înmatriculare, de acum înainte, ne suspendă înmatricularea cu totul. Practic, momentul de expirare al ITP-ului devine momentul în care maşina nu mai are voie să circule pe şosele până nu se face o nouă inspecţie tehnică periodică.

Sancţiuni usturătoare primesc şi cei care cumpără o maşină second-hand şi nu o înregistrează la timp. Din clipa în care vechiul proprietar îşi declară autoturismul vândut, noul proprietar are 90 de zile la dispoziţie să îşi facă actele pe numele lui.

Se interzice dreptul de a circula pe drumurile publice şi dacă maşinile nu corespund din punct de vedere tehnic, sau nu au asigurarea obligatorie, măsuri care au fost în vigiare şi până acum.

Şi, nu vă gândiţi că puteţi fenta legea. Circulaţia pe drumurile publice fără drept duce la amenzi de până la aproape 3.000 de lei.

Sursa Observator

Recomandări