Reprezentanții administrației locale din Pașcani, reprogramați pentru vaccinarea anti-COVID 19

In urma amanarilor la nivel national privind vaccinarea anti COVID-19 din lipsa de doze, si reprezentantii administratiei locale din municipiul Pascani au fost reprogramati pentru imunizare. Astfel, desi edilul, Marius Pintilie, urma sa se vaccineze la inceputul acestei luni, data a fost decalata pentru ziua de 14 februarie, anunta purtatorul de cuvant al Primariei Pascani, Alexandru Dandu.

De precizat este faptul ca de la inceputul celei de-a doua etapa de vaccinare, la centrul din Pascani, amenajat pe strada Sportului au primit serul circa 850 de persoane.

Mentionam ca potrivit Prefecturii Iasi, numărul total de doze administrate, în județul Iași,  de la începutul campaniei de vaccinare și până acum este de aproape 40.000.

Numărul total de persoane vaccinate cu prima doză de vaccin este de circa 33.300, iar 6.500 de persoane au primit și a doua doză.

În ultimele 24 de ore au fost administrate putin peste 2.000 de doze de vaccin, atat ca si prima doza, cat si cea de-a doua.

PULSUL ZILEI

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat