back to top
marți, februarie 24, 2026
4.4 C
Paşcani

Revoluția transportului județean: ruta Pașcani-Iași în pericol de a fi desființată – DOC

Modificări fără precedent în Programul de transport public județean Iași. Este vorba despre un proiect aflat în dezbatere publică, ce ar urma să fie aplicat începând din ianuarie 2023 până în decembrie 2028, pe traseele din județ. Principalele modificări cuprinse în document sunt la condițiile de transport și organizarea traseelor.

În ceea ce privesc noile condiții, transportatorilor li se cer vehicule cu un număr mai mare de locuri ceea ce înseamnă investiții noi, iar transportatorii susțin că nu se se justifică în raport cu fluxul de călători.

Potrivit unui memoriu întocmit de transportatori, „proiectul programului întocmit de Autoritatea de Transport din cadrul Consiliului Județean Iași s-a făcut  fără respectarea a trei atribuții prevăzute imperativ de lege în sarcina consiliilor județene, respectiv:

  1. evaluarea fluxurilor,
    2. determinarea cerințelor de transport prin studii de specialitate,
    3. anticiparea evoluției cerinței de transport.
    În proiectul de program de transport nu se reflectă scăderea nr. de călători din ultimii doi ani, capacitatea de transport fiind dublată în mod nejustificat.
    De asemenea, evoluția cerinței de transport nu a fost anticipată, atât timp cât au fost impuse și câte 15 autocare(cu 30, 40, 50 locuri) pe o grupa de 12 trasee (grupa 7), în timp ce în grupa 5 s-au prevăzut doar autobuze cu 19 locuri (păstrându-se capacitățile actuale pentru anumiți operatori de transport
    )”.

Modificările privitor la trasee afectează în mod direct navetiștii. Două rute consacrate de circa 22 de ani, Pașcani – Iași (retur) și Iași – Hârlău (retur) au fost scoase din program. În locul lor, sunt propuse spre înființare alte trasee: Pașcani – Târgu Frumos și Târgu Frumos – Iași. La fel se întâmplă și cu ruta Iași-Hârlău, ce va fi fracționată tot la Târgu Frumos.

Transportatorii atrag atenția că sunt probleme mari în „modul de organizare în ceea ce privesc staţiile publice în care se realizează̆ îmbarcarea/debarcarea călătorilor. Acestea nu sunt amenajate corespunzător de administatiile locale și nici nu au fost stabilite cu consultarea autorită̆ţilor administraţiei publice locale, nefiind aprobate prin hotărâri de consiliu local și nici avizate de către comisiile de circulație rutieră din cadrul primăriilor”.

MEMORIILE TRANSPORTATORILOR CLICK AICI.

O problema majoră o reprezintă stația OMV din Tg. Frumos, care este situata pe trotuar.

În astfel de condiții, cei care au cel mai mult de suferit sunt călătorii, care riscă să petreacă ore bune pe drumuri, prin diferite mijloacele de transport sau stații, pentru a ajunge la destinație.

Și primarul orașului Hârlău, Radu Curcă, este nemulțumit de propunerile din noul program de transport județean. El a spus că ar trebui să primeze interesul călătorilor.

BIT TV a solicitat un punct de vedere pe acest subiect de la administrația locală din Pașcani, însă nu am primit nici un răspuns.

În schimb, Consiliul Județean Iași a transmis prin vicepreședintele, Marius Sorin Danga, că instituția va face modificări la acest program, în urma observațiilor făcute de transportatori, dar și de primari, dar nu a făcut nici o precizare concretă despre soarta celor două rute ce leagă Pașcaniul și Hârlăul de Iași.

Dar a explicat care sunt motivele pentru care s-au făcut fracționări pe trasee.

Anul trecut Consiliul Județean a aprobat regulamentul după care se va desfășura la serviciul public de transport județean. Atunci principiul dupa care consilierii judeteni au decis să se organizeze acest transport a fost cel al grupelor de trasee, pentru a asigura un echilibru economic și social pentru toate cursele de călători si asigurandu-se astfel pentru fiecare dintre operatorii economici care a câștigat licitația pe grupa de trasee respectiva o exclusivitate a traseelor. Plecand de la acel regulament aprobat anul trecut anul acesta am dezvoltat programul de transport care va fi scos la licitație. El este construit prin organizarea unor zone în jurul marilor centre urbane ale județului nostru, evident municipiul Iași, municipiul Pașcani, orașul Târgu Frumos și Hârlău, astfel încât toate fluxurile de transport să primească un răspuns adecvat. Evident, punându-se in corelație și cu toate celelalte posibilități de transport public ne referim aici la transport intrajudetean sau la transportul cu calea ferată.

Am avut ieri o discutie cu toți operatorii, i-am invitat la o dezbatere asupra programului. Asupra lui s-au propus diverse modificări plecând de la capacitatile de transport, intervale orare, capete de trasee, anumite trasee scoase sau adăugate, iar astăzi am avut o întâlnire cu primarii ca reprezentanți ai cetățenilor și aici au fost în mare parte același observații, evident fiecare prezentânduși punctul de vedere. In urma acestei dezbateri publice care se finalizează pe data de 10 iunie, noi vom aduce modificările în cadrul programului și apoi îl vom pregăti pentru a fi aprobat într-o ședință de consiliu.

Trebuie inteles ca anul trecut Consiliul Judetean Iasi a avut de ales de a acorda exclusivitate in cadrul unor grupe de trasee sau de a licita traseu cu traseu. Experienta avuta de celelalte judete, sunt trei judete in tara care au scos la licitatie traseu cu traseu, a fost aceea ca traseele unde exista fluxuri însemnate de călători au avut supraofertare și practic au fost contractate iar pentru celelalte trasee, unde există un dezechilibru economic major, în sensul ca costurile operatorului sunt mai mari decât fluxul de călători, acele trasee nu s-au licitat si practic sunt in pericol ca  până la finalul acestui an să nu se poate face un contract pe cele trasee și practic cetatenii să nu aibă o soluție. De aceea noi am gândit 10 zone în cadrul carora să avem și trasee cu fluxuri importante de călători dar și trasee pe care operatori ar trebui sa le creeze în pierdere, astfel încât fiind gestionate de același operator, per ansamblu sistemul economic să producă și un profit rezonabil operatorului de transport. Evident, calatorii au avantaje multiple. De exemplu, un calator care vrea să meargă pe un traseu între anumită localitate nu trebuie să mai aștepte operatorul care are acea cursa ci poate să ia orice cursă fiind acelasi operator pe zona respectiva care are capat in orice localitate dupa localitatea unde vrea sa ajunga el, asta oferiind flexibilitate. De asemenea, in cadrul programului operatorii vor putea sa dezvolte planul de transport al zonei sale sa propuna statii noi, noi capete de traseu, sa introduca curse noi la anumite intervale orare, astfel incat sa raspunda repede cerintei reale din piata, ceea ce astazi nu se poate face sau se face cu foarte mare dificultate” a precizat Marius Sorin Dângă.

 

O nouă ședință pe acest subiect ar urma să aibă loc joi, 9 iunie, la Consiliul Județean Iași. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul autorității județene. Persoanele interesate pot trimite recomandări în scris, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.30 , până la data de 10.06.2022, la sediul Consiliului Judeţean Iaşi, prin fax la nr. 0232 210336 sau prin e-mail la adresa ghiș[email protected].

PULSUL ZILEI

Spitalul din Pașcani, în criză de medici: aproape o treime din posturi sunt vacante. Nouă organigramă va fi votată în Consiliul Local – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani se confruntă cu un deficit important de medici. Din aproape 80 de posturi prevăzute în organigramă, aproximativ 30 sunt vacante, iar una dintre cele mai mari probleme este lipsa medicilor cardiologi. Lista posturilor vacante a...

Licitație pentru parcări rezidențiale la Târgu – Frumos

Administrația locală din Târgu - Frumos închiriază, 40 de locuri pentru parcări rezidențiale. Licitația este programată pe 06 Martie a.c. de la ora 10.00 la sediul Primăriei. În total vor fi amenajate peste 200 locuri de parcare, care vor...

Numele purtat în căsătorie poate fi păstrat după divorț fără acordul fostului soț. Propunerea, adoptată de Senat 

Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat, după divorț, fără consimțământul fostului soț, stipulează o propunere legislativă de modificare a Codului civil, care a fost adoptată luni, 23 februarie, de Senat."La desfacerea căsătoriei prin divorț, fiecare dintre soți poate...

Cum arată traficul rutier în județ, după o razie de două zile la Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău: zeci de șoferi sancționați, alcool...

Polițiștii rutieri au tras linie după controalele desfășurate timp de două zile în județul Iași iar rezultatele arată o realitate îngrijorătoare în trafic: șoferi care conduc băuți și numeroase depășiri ale vitezei legale. În perioada 20–22 februarie, oamenii legii au...

Cum poți deveni voluntar pe ambulanță. Înscrieri deschise la Serviciul de Ambulanță Județean Iași

Persoanele care vor să învețe să acorde primul ajutor și să ajute în situații de urgență se pot înscrie, în această perioadă, în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Programul este structurat pe două etape...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! Ați discutat destul despre tăieri, despre oameni dați afară, despre majorări de taxe. Începeți să și construiți ceva! Nu cred să existe o categorie socială care...

Dragobete 2026: De unde provine sărbătoarea iubirii la români și ce semnifică data de 24 februarie

Dragobetele se numără printre cele mai vechi și mai valoroase sărbători ale culturii populare românești, consacrată iubirii, tinereții și reînnoirii naturii. Celebrată anual pe 24 februarie, ziua reprezintă echivalentul românesc al Valentine’s Day, însă semnificația sa depășește dimensiunea romantică...

Cum obții documente oficiale de la statul român în 2026 fără să mergi la ghișeu: Adeverințe și autorizații pe care le poți primi online

În 2026, cetățenii români pot accesa majoritatea actelor oficiale direct online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișee. De la certificate de stare civilă și adeverințe fiscale, până la autorizații și certificate de urbanism, aceste servicii...

Schimbare majoră pe piața muncii în România din iunie. Ce efecte ar putea să aibă

O schimbare majoră intră în vigoare pe piața muncii din luna iunie: salariul nu va mai fi o informație confidențială. Noile reguli europene privind transparența aduc modificări importante în relațiile de muncă, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Vorbim...

APIA a autorizat plăți de peste 126 milioane lei pentru fermierii din Campania 2025. Care sunt noile cuantumuri

APIA a început plata intervențiilor din Campania 2025, iar fermierii din Iași se numără printre beneficiarii sumei de peste 126 de milioane de lei autorizate în primele două zile. Noile cuantumuri pentru PD‑02, PD‑03 și PD‑28 sunt deja aplicate...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
89 %
6.9kmh
100 %
mar
4 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
8 °

Niciun articol afișat