Mezeluri aflate zilnic pe masa românilor au fost duse la un laborator, iar rezultatele declanşează alerta. Jumătate dintre produse analizate, de pildă, crenvurşti, salam sau cârnaţi, conţin alte ingrediente decât cele de pe etichetă. Poate fi atentat la siguranţa naţională, o spun chiar producătorii, care se îndoiesc însă de rezultatul analizelor. Asociaţiile care apără drepturile consumatorilor vor ca cei care nu respectă eticheta să plătească cu închisoarea. Pentru fals alimentar!
Comerciantul îţi garantează că marfa lui este cea mai bună. Fără e-uri, fără conservanţi, sută la sută carne! Însă, ultimele analize de laborator arată că aproape 50% din marfa testată nu conţine ceea ce arată eticheta.
Raportul nu a fost încă făcut public. Este o situaţie de siguranţă publică, iar autorităţile din domeniul alimentaţiei au fost sesizate. Au trecut deja două săptămâni şi nu există încă nicio reacţie.