România preia Președinția Consiliului Uniunii Europene de marți, 1 ianuarie 2019. Atribuțiile și dosarele sensibile

Marți, 1 ianuarie 2019, România preia, de la Austria, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va asigura până pe 30 iunie 2019.

În data de 10 ianuarie 2019, va avea loc la București ceremonia oficială de preluare a Președinției Consiliului UE de către România, fiind așteptați la eveniment președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și comisarii europeni.

România este „din punct de vedere tehnic foarte bine pregătită” pentru misiunea de şase luni, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sonntag. „Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”, a adăugat el.

„Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva”, a afirmat Juncker, precizând că unii au îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României. Juncker a spus că disputa politică internă a României înseamnă că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană. „Un front unit este necesar acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul preşedinţiei Consiliului”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene.
Ce este Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene este parte a legislativului blocului comunitar, alături de Parlamentul European. Dacă am face o paralelă cu România, Consiliul UE ar putea fi comparat cu Senatul, iar Parlamentul European cu Camera Deputaților. Simplist, Comisia Europeană ar putea fi comparată cu Guvernul.

Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat cu Consiliul European, care are alte atribuții și structură în cadrul UE, și nici cu Consiliul Europei, care este un for european în afara sistemului Uniunii Europene.

Consiliul UE este format din miniștrii celor 28 de state membre UE și se reunește în 10 formate: Agricultură și pescuit, Competitivitate, Afaceri economice și financiare, Mediu, Ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și consumatori, Educație, tineret, cultură și sport, Afaceri externe, Afaceri generale, Justiție și afaceri interne, Transporturi, telecomunicații și energie.

Reuniunile sunt prezidate de ministrul statului care deține președinția Consiliului UE. De exemplu, la Consiliul JAI reuniunile vor fi prezidate fie de ministrul de Interne, Carmen Dan, fie de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

În schimb, Consiliul Afaceri Externe este, de regulă, prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, italianca Federica Mogherini, membră a Comisiei Europene.

CONTINUARE PE HOTNEWS.RO

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
54%
2.4m/s
83%
S
19 °
D
27 °
lun
16 °
mar
13 °
mie
12 °

Niciun articol afișat