România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.

Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 26 octombrie. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 25 spre 26 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale are loc tot în 26 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 s,i a Europei Orientale – ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună. (Mediafax)

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
7.2 °
87 %
6.9kmh
100 %
mie
14 °
J
11 °
vin
10 °
S
13 °
D
9 °

Niciun articol afișat