Românii vor putea face stagiu militar, fără a fi obligatoriu

Românii vor putea face stagiu militar, fără a fi obligatoriu, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu. Ministrul a făcut această precizare duminică, 30 ianuarie, la postul Prima Tv.

Ministrul Dîncu a respins, pe această cale, ideea că serviciul militar poate redeveni obligatoriu în România. Totuși, se va introduce un serviciu militar pe bază de voluntariat. Acest serviciu voluntar va fi de durată mai scurtă decât serviciul militar obligatoriu care a fost în vigoare până la intrarea României în NATO.

„Dacă ar fi să fie, ar fi gândit într-un alt fel, nu ar mai fi un an şi patru luni sau nici pentru TR-işti cum era înainte, nouă luni. Ar fi alt tip de pregătire, modernă. Deja Armata s-a schimbat foarte mult faţă de acea perioadă. Deci, în acest moment, nu avem în niciun fel o opţiune pentru serviciul militar obligatoriu „, a precizat ministrul Apărării.

În schimb, există un proiect care ar putea introduce un stagiu militar voluntar, a spus ministrul.

„Nu am lansat-o încă, dar este un proiect de-al nostru, care mi se pare foarte interesant şi foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adică, avem o formulă pe care o vom lansa pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară şi să ştiţi că sunt mulţi”, a explicat Vasile Dîncu.

Stagiu militar timp de trei luni, contra unui salariu

Ministrul spune că încă nu s-a decis durata viitorului serviciu militar voluntar. El ar putea avea o durată de „maxim trei luni de zile”, consideră ministrul. Pe timpul acestui serviciu voluntar, militarii vor fi plătiți.

Sursa romanialibera.ro

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
77 %
5.1kmh
100 %
J
5 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat