Ruginoasa a răsunat de Ziua Unirii. Depuneri de coroane de flori, hora unirii în curtea palatului și spectacol folcloric la Primărie – VIDEO

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită cu fast sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la Ruginoasa, localitatea în care se află Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentele au adunat numeroși localnici, tineri, reprezentanți ai administrației locale și invitați.

Manifestările au început cu o paradă care a pornit de la sediul Primăriei și s-a îndreptat către Biserica Domnească.

Acolo a fost oficiată o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane de flori la mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

După momentul religios, participanții s-au reunit în curtea Palatului, unde au fost susținute câteva discursuri scurte despre importanța zilei de 24 ianuarie. Evenimentul a continuat cu Hora Unirii, la care s-au prins atât oficiali, cât și localnici.

Administrația locală a pregătit pentru cei prezenți aproximativ 400 de sarmale cu cârnați, plăcinte, vin fiert și ceai cald.

Programul dedicat Zilei Unirii a continuat după-amiaza, de la ora 14:00, cu un spectacol folcloric și patriotic organizat în sala Primăriei Ruginoasa. Pe scenă au urcat ansambluri din localitate și din comunele apropiate.

Sărbătoarea de la Ruginoasa a adus împreună comunitatea, într-un loc care rămâne strâns legat de momentul Unirii Principatelor Române.

Televiziunea locală BIT TV a transmis live spectacolul folcloric pe Youtube și Facebook, iar evenimentul poate fi revăzut și pe site-ul de știri bit24.ro.

 

PULSUL ZILEI

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...

Pregătiri pentru un centru de sănătate mintală la Pașcani

Spitalul de Urgență Pașcani intenționează să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor (CSMPA) în clădirea unde a funcționat Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Conducerea unității medicale a solicitat...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean

300.000 lei - atât costă repararea drumului județean pe care s-au împotmolit ambulanțele. A fost nevoie de două tragedii pentru ca președintele Consiliului Județean, liberalul Costel Alexe, să le acorde atenție și locuitorilor satului Bojila. Suma de 308.000 lei...

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...
Paşcani
cer fragmentat
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
67 %
2.5kmh
68 %
vin
15 °
S
12 °
D
10 °
lun
12 °
mar
6 °

Niciun articol afișat