Ruginoasa – satul cu tradiţii

Ruginoasa, declarat unul dintre cele mai frumoase sate culturale europene, nu s-a dezminţit de acest titlu nici la ultimul eveniment organizat în comună. La cea de-a 18 ediţie a “Horei Satului”, ce a avut loc de curând, zeci de tineri din comună şi nu numai, îmbrăcaţi în portul tradiţional, au cântat şi dansat cum numai românii ştiu. Ansambluri folclorice şi cântăreţi de muzică populară au arătat cu mândrie că tradiţiile încă se păstrează la loc de cinste.

Sărbătoarea comunei Ruginoasa din acest an, ce a avut loc în perioada 19-20 august, a debutat cu o zi dedicată tradiţiilor şi muzicii populare româneşti. “Hora satului” a început cu un spectacol plin de culoare în care a fost prezentat portul popular şi devotamentul tinerilor pentru păstrarea identităţii româneşti. Pe scenă a urcat Ansamblul “Baitaneasca” din Ruginoasa. Tinerii au primit recent locul II, la Festivalul Internaţional de Folclor al Copiilor, de la Tulcea.

 

Şi mici interpreţi de muzică populară din localitate, dar şi din împrejurimi, şi-au arătat talentul la muzică. Una dintre ei este Petruţa Săcara, cea care a câştigat numeroase premii la concursurile de specialitate.

 

Ruginoasa a primit anul trecut titlul de cel mai frumos sat cultural european, iar localnicii au arătat în cadrul sărbătorii, că distincţia a fost una meritată. S-a cântat şi dansat, aşa cum este specific zonei.

 

Menţionăm că în prima zi a evenimentului, a fost organizat şi un târg al meşterilor populari, ce a ajuns la cea de-a patra ediţie. Marcel Lutic, reprezentantul Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, a precizat că Ruginoasa nu trebuie să fie cunoscută doar pentru încăierarea de la Anul Nou, ci şi pentru tradiţiile frumoase şi meşterii populari din localitate.

 

Reamintim că în cea de-a doua zi, duminică, 20 august, localnicii au avut parte de spectacol de zile mari, susţinut de artişti precum Cristinel Iordachioaia, Petronela Miron, Matilda Pascal Cojocăriţă, DJ Rynno şi Narcotic şi alţii.

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
58 %
1.4kmh
99 %
lun
8 °
mar
12 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat