Rusalii 2020. Care este semnificația Rusaliilor. Tradiții, obiceiuri și superstiții

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, alături de cea a Paştilor. Este prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică, 7 iunie 2020, Rusaliile, amintind că în această zi, când Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos.

Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). La fel ca la Paști, sunt două zile de sărbătoare, duminică şi luni, pentru a marca Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli.

Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc după Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la ceruri şi a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare”, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

„Duminica Cincizecimii nu este altceva decât o decât o rememorare, o serbare a naşterii Creştinismului, a Bisericii Creştine. Pogorârea Duhului Sfânt a adus lucrarea sfinţitoare în lume şi a schimbat mult mentalitatea şi dinamica omenirii. Creştinii trebuie să-şi păstreze demnitatea de creştin, bucuria că s-au născut creştini, trebuie să păstreze frumuseţea Creştinismului, pentru că prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos în lume nu a fost altceva decât să rupă istoria omenirii în două. Pentru că şi istoricii se raportează evenimentele ‘înainte de Hristos’ şi ‘după Hristos’”, a declarat Arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, pentru Agerpres.

continuarea pe digi24

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
nori împrăștiați
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
48 %
6.8kmh
34 %
lun
22 °
mar
13 °
mie
8 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat