S-a deschis „Clubul Pensionarilor” din Târgu Frumos. Activități benefice pentru seniori

Inițiativă inedită pentru vârstnicii din Târgu Frumos. De curând a fost deschis un club al pensionarilor la Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu. Programul este în fiecare zi de joi, între orele 10-19, timp în care au loc o serie de activități diferite prin care seniorii pot socializa și petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut și util cu putință.

Pentru mine, povestea înființării Clubul Pensionarilor din Târgu Frumos ” a început de acum doi ani, din momentul în care m-am pensionat anticipat.
Pot spune că am avut timpul necesar de a mă conecta cu persoane care fac parte din aceeași categorie..
Așa am aflat câtă nevoie este de un loc unde să putem interacționa la nivel social, unde să existe un sentiment al unității si armoniei.
Întrucât am adoptat un program de creștere interioara, zi de zi, fără încetare, mi-am menținut scopul în viata, anume: SĂ FIU SEMNIFICATIVĂ ÎN VIAȚA APROAPELUI MEU.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu Proiectul a devenit Realitate!🙏
Noi, o mână de oameni am pus piatra de temelie pentru acest mediu și nădăjduim să ni se alăture cât mai mulți 😇
Prin deschiderea din data de 11 martie 2025 echipa de voluntari cu suflet va oferi un adevărat centru al speranței în situații lipsite de speranță, vor jertfi timpul lor alături de toți cei care vor dori să fie parte din activitățile propuse. Spunem propuse în sensul că nu sunt impuse sau bătute în cuie, fiecare va avea libertatea de a crea și de a darui celuilalt ceea ce, prin mica lui vrednicie, a primit în dar de la Dumnezeu.
În cea mai evidentă formă Clubul Pensionarilor
va fi preocupat să mențină un mediu de creștere a valorilor, de validare și mângâiere a sufletului, iar în toate acestea cu precădere va fi un mediu din care va lipsi cu desăvârșire bârfa și judecata.
Clubul Pensionarilor, fiind focusat pe ultima parte din viața omului oferă, în esență, calea către sănătatea spirituală.
Această sănătate spirituală include îmbunătățirea stării de spirit, atât prin îmbunătățirea sănătății fizice și mentale, cât și prin noblețea faptelor săvârșite împreună.
Misiunea și scopul Clubului Pensionarilor:
„ORICE ACTIVITATE ESTE GENERATOARE DE STARE DE BINE A PSIHICULUI, URMĂRIND SĂNĂTATEA TRUPULUI ȘI A SUFLETULUI”
se arată pe pagina de Facebook, Diaconu Mariana.

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat