S-a modificat numărul locuitorilor în judeţul Iaşi. Unde vor fi mai mulţi consilieri locali?

Numărul locuitorilor judeţului Iaşi a crescut cu aproape 50 de mii, de la alegerile din 2016 şi până azi. Efectivul unor consilii locale se modifică în cazul a şapte comune ieşene.

Cu alegerile locale programate să aibă loc în septembrie, aşa cum se preconizează acum, prefectul Iaşului a emis ordinul privind stabilirea numărului membrilor Consiliului Judeţean şi a efectivului fiecărui consiliu municipal, orăşenesc şi comunal din judeţul Iaşi, numere care variază în funcţie de populaţie. Ordinul se bazează pe datele de la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi privind populaţia judeţului.

Astfel, creşterea numărului de locuitori ai judeţului de la 919 mii în 2016 la 965 de mii anul acesta nu implică modificarea efectivului de aleşi judeţeni, care va rămâne la fel în mandatul următor: 36, la care se adaugă preşedintele CJ, ales uninominal.

În mod asemănător, creşterea populaţiei municipiului Iaşi de la 362 de mii la 387 de mii în aceşti patru ani nu implică o modificare a structurii Consiliului Local, care va avea tot 27 de aleşi, ca acum.

Şi la Paşcani sunt cu aproape 2.000 de locuitori mai mulţi decât în 2016, respectiv 45 de mii, astfel că numărul consilierilor locali va rămâne acelaşi ca în mandatul actual: 19.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
89 %
3.6kmh
100 %
J
10 °
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
21 °

Niciun articol afișat