back to top
joi, februarie 19, 2026
-1.3 C
Paşcani

S-a terminat cu petrecerile la bloc, muzica tare sau vecinii gălăgioşi: De astăzi, intră în vigoare noile amenzi pentru cei care deranjează liniştea

De astăzi, 26 ianuarie 2020, intră în vigoare noua lege care prevede sancţiuni mult mai dure pentru cei care deranjează în mod repetat vecinii.

Mai exact, este vorba despre Legea nr. 192/2019, publicată în Monitorul Oficial în luna octombrie a anului şi care se va aplica de astăzi. Legea nr. 192/2019, pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, modifică şi actualizează  reglementările care erau în vigoare până în prezent prin Legea nr. 61/1991.

Potrivit cadrului legal, persoanele care organizează petreceri cu caracter privat şi utilizează aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban, vor plăti o amendă între 2.000 şi 3.000 de lei, o creştere semnificativă faţă de valoarea anterioară (între 500 şi 1.500 de lei, cat era prevăzut de Legea nr. 61/1991).

Această pedeapsă creşte semnificativ la persoanele care repetă ofensa într-un interval de 24 de ore, iar amenda poate ajunge până la 6.000 de lei, sau până la 150 de ore de muncă în folosul comunităţii. Amenzile cresc până la 1.500 de lei şi pentru persoanele care incită la dezordine socială, organizează jocuri de noroc ilegale, sau servesc băuturi alcoolice în locurile publice şi în afara restaurantelor.

De asemenea, tot până la 1.500 de lei ajunge amenda pentru persoanele care deranjează liniştea publică sau produce zgomote în zonele de locuit între orele 22:00 – 08:00 şi 13:00-14:00. Pentru repetarea ofensei într-un interval de 24 de ore, aceste amenzi pot urca până la 3.000 de lei, sau pedeapsă cu 70-120 de ore de muncă în folosul comunităţii.

sursa:zf.ro

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...

Un document vechi de 144 de ani a fost descoperit în timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare din Iași

O descoperire cu o valoare istorică importantă a fost făcută la Iași. În timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare, din fața Palatului Culturii, s-a găsit – ascuns într-o sticlă sigilată – un document vechi de 144 de ani. Actul...
Paşcani
cer acoperit de nori
-1 ° C
-1 °
-1 °
91 %
1.7kmh
100 %
J
-1 °
vin
3 °
S
-1 °
D
5 °
lun
8 °

Niciun articol afișat