joi, august 21, 2025
31.4 C
Paşcani
Login

Șah la nivel înalt în municipiu: peste 100 de concurenți s-au înscris la „Cupa Pașcaniului la șah”

Peste o sută de pasionați de șah, din țară și din străinătate, s-au înscris la Cupa Pașcaniului la Șah, competiție ajunsă la cea de-a XVI-a ediție. Turneul va avea loc în acest sfârșit de săptămână, între 22 și 24 august, la sediul Primăriei Pașcani.

Timp de trei zile, sportivi legitimați, atât seniori cât și juniori, vor concura în sistem open elvețian, cu șase runde, sub atenția arbitrului internațional Sebastian Volcinsch. Printre participanți se află jucători cu rezultate remarcabile la nivel național și internațional, ceea ce promite o competiție de înalt nivel.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu”, în parteneriat cu Primăria Pașcani și A.S. Club de Șah „Minerva” Pașcani.

Festivitatea de premiere este programată pentru duminică, 24 august, la ora 18:30, iar cei mai buni șahiști vor fi recompensați cu premii în bani, diplome și cupe.

„Cupa Pașcaniului la Șah” este o competiție omologată de Federația Română de Șah și FIDE și reprezintă o tradiție care reunește, an de an, iubitorii acestui sport al minții.

 

Recomandări

Spectacol folcloric în debut de toamnă la Iași. Ansamblul Constantin Arvinte deschide noua sesiune

Ansamblul artistic profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași își deschide joi, 4 septembrie, noua stagiune 2025-2026, printr-un spectacol organizat la Casa de Cultură...