Salarii mai mari la Primăria Paşcani. Vezi cat vor incasa primarul, vicperimarul si functionarii publici

S-au încheiat negocierile între reprezentanţii Primăriei Paşcani şi angajaţii instituţiei privind noile drepturi salariale conform Legii 153 din 28 iunie 2017. În urma dezbaterilor au fost stabilite noile salarii de bază atât pentru funcţionarii publici cât şi pentru personalul contractual, între limitele minime şi cele maxime prevăzute de lege. Ele urmeaza să fie aprobate şi de Consiliul Local, în şedinţă programată pe 31 iulie de la ora 10.00.
Conform proiectului de hotărâre primarul Dumitru Pantazi ar urma să aibă o indemnizaţie lunară brută de 9425 lei cu aproape o treime mai mare decât până acum. Şi viceprimarita Gabriela Nedelcu va încasa o indemnizaţie mai mare de 7975 lei iar secretara Irina Jitaru va avea un salariu lunar de 7024 lei. Urmează directorii cu 7022 lei şi şefii de servicii cu 5148 lei.
Noile salarii ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2017. Ele sunt valabile până la sfârşitul anului când vor urma alte negocieri pentru anul viitor. Primăria se plânge că nu sunt bani suficienţi şi că trebuie modificat bugetul anual de venituri şi cheltuieli. De asemenea din 2018 funcţionarii instituţiei ar urma să primească şi tichetele pentru vacanţă în valoare de 1450 lei fiecare.
Conform noilor grile de salarizare nu toţi funcţionarii Primăriei vor avea salariile mărite. Mai ales cei de la Serviciul de Finanţe Locale vor încasa mai puţin decât până acum, în urma ierarhizării funcţiilor iar în cele mai multe cazuri majorările sunt nesemnificative.

Pr.-HCL-stabilire-salarii-Primaria-Pascani(1) by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
49 %
0.9kmh
43 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat