Săptămâna Patimelor – Joia Mare

Săptămâna Patimelor – Joia Mare

Cei care se întreabă ce semnificaţie are Joia Mare trebuie să ştie că pentru ortodocşi este ziua cea mai importantă, pentru că a fost instituită Sfânta Împărtăşanie, iar Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor săi. Tot în Joia Mare, are loc Denia celor 12 Evanghelii.

În această zi se comemorează spălarea picioarelor și Cina cea de Taină a lui Iisus din Nazaret cu Apostolii. În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. În seara acestei zile, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară pasca şi cozonacii, care vor fi duse, apoi, la biserică în Noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.

PULSUL ZILEI

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...

Când și cu ce bani vor fi extinse rețelele de canalizare? Zeci de străzi cu deversări necontrolate

Administrația locală din Pașcani nu va aloca în acest an niciun leu de la bugetul local pentru extinderea rețelelor de canalizare. În momentul de față, din cele 231 de străzi, pe 94 nu sunt deloc conducte de canalizare, mai...

Înscrieri la rugby

Oportunități pentru tinerii care vor să facă un sport de performanță și să se dezvolte armonios. Clubul CSM Pașcani face înscrieri la rugby. Antrenamentele vor fi gratuite cu unul dintre cei mai buni antrenori din tară, Marcel Grecu Gontineac. Iată...

Bebeluș intoxicat, lapte praf cu apă din fântână

  Un bebeluș de doar 21 de zile, internată Spitalul de Urgență din Pașcani a fost preluat cu elicopterul si transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” - Iași. Medicii cred că nou-născutul ar fi fost intoxicat cu nitriți după...

Cu ce partide ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cel mai recent sondaj de opinie ce reflectă intenția de vot a românilor plasează partidul AUR în continuare pe prima poziție, la un scor dublu față de PSD.Potrivit cercetării sociologice, dacă mâine ar avea loc alegeri, echipa lui George...
Paşcani
cer senin
5.3 ° C
5.3 °
5.3 °
62 %
3.4kmh
7 %
mar
17 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °
S
5 °

Niciun articol afișat