Sărbători cu gunoiul la uşă? Colectarea a fost sistata apoi reluata temporar, din cauza datoriilor

Conducerea societăţii locale de salubritate a anunţat că a sistat colectarea deşeurilor menajere, începând de astăzi. La scurt timp problema a fost rezolvata temporar in urma interventiei primarului la conducerea judetului.
Initial, Salubris SA Iaşi a precizat ca nu mai primeşte gunoiul la groapa ecologică de la Tutora Iaşi din cauza facturilor neachitate. În cursul zilei de astăzi o maşină încărcată nu a mai avut acces în depozit iar altă a rămas in asteptare  la Paşcani.

Directorul societăţii spune că societatea ieşeana a luat acesta decizie în urma numeroaselor promisiuni neonorate privind plata facturilor restante. Este vorba despre 260.000 lei până la sfârşitul lunii septembrie dar datoria totală este de 350.000 de lei. Societatea CLP Ecosalubritatea SA Paşcani a acumulat aceste datorii pe motiv că preţul serviciilor a fost majorat târziu şi insuficient, motivează managerul unităţii. Mai exact timp de câteva luni de zile costurile de transport şi depozitare nu au fost cuprinse în preţ iar consilierii au aprobat un tarif mai mic decât cel propus de unitate, 13 faţă de 17 lei de persoană.

Situaţia a ajuns şi în atenţia administraţiei locale. Chiar dacă se afla în subordinea Consiliului Local societatea poate primi un ajutor financiar de la buget doar printr-o nouă majorare de capital. Subiectul va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local programată la sfârşitul saptamanii viitoare. Atunci societatea ar urma să primească un ajutor de 200 000 lei, spune pentru achitarea unei părţi din datorii.

Chiar dacă vor fi găsite solutie de moment operatorul păşcănean va continua să întâmpine dificultăţi cel puţin până în vara anului viitor când va fi dată în folosinţă staţia de transfer de la Ruginoasa. După selectarea şi compactarea gunoiului cantităţile transportate la Iaşi vor fi mult mai mici şi prin urmare costurile vor scădea. Menţionăm că Pascaniul a aderat la asociaţia Judeţeană ADIS în aprilie 2009. Serviciile ar urma să fie preluate de un operator judeţean în urma unei licitaţii şi nu se ştie dacă societatea din Paşcani va rămâne operaţională că sub contractor.

PULSUL ZILEI

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...
Paşcani
cer fragmentat
3 ° C
3 °
3 °
57 %
2.6kmh
70 %
mie
17 °
J
14 °
vin
14 °
S
11 °
D
11 °

Niciun articol afișat