Premierul României, Ilie Bolojan, s-a intâlnit marți, 3 februarie 2026, cu o delegație din partea primarilor de municipii care au în administrare spitale de urgență. Din delegație a făcut parte și primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie.
Potrivit unui comunicat de presă, principala temă de discuție a fost cu privire la sistemul de sănătate, cu accent asupra situației spitalelor municipale de urgență, respectiv a clasificării acestora pe baza unor criterii obiective, funcție de care vor fi asigurate finanțări din fonduri publice.
Tot în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre noua reformă a administrației locale, despre creșterile de taxe și impozite locale și despre faptul că primarii și-ar dori ca un procent din cota de TVA să rămână la bugetul local.
În acest context, s-a discutat și despre derularea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și prin programe guvernamentale. Șeful Executivului a cerut primarilor să îi semnaleze eventuale întârzieri în ceea ce privește plata lucrărilor executate, pentru a fluidiza acest proces la nivelul ministerelor.
BIT TV a solicitat un punct de vedere din partea primarului Marius Pintilie dar a refuzat sa raspunda. Însă pe retelele de socializare, Mihai Grigoriu, consilier local PNL a precizat ca participarea primarului Marius Pintilie la discutii a fost posibila in urma unei selectii fara a preciza unde au avut loc selectiile.

