back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-4.9 C
Paşcani
Login

Scad taxele și impozitele în suburbii. Străzile fără utilități au fost trecute într-o zonă inferioară de impozitare

Veşti bune pentru locuitorii din suburbii, începând cu anul viitor impozitul pe clădiri şi teren ar putea scădea. Nu la fel de bine vor sta locuitorii de pe două străzi din Paşcani, unde dările vor fi mai mari.

Primăria Paşcani a pus în dezbatere proiectul privind zonarea Municipiului pentru stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2017. În document, apar modificări importante pentru locuitorii din suburbii. În funcţie de utilităţile din zonă şi starea drumurilor, străzile încadrate până acum în categoria de impozitare B vor trece în clasa C, iar cele din C într-o zonă inferioară de impozitare.

În municipiul Paşcani situaţia este inversă. Două străzi recent modernizate vor intra într-o categorie superioară. Este vorba de strada Fântânele şi Aleea 1 Decembrie (fosta Tăbăcăriei), care vor trece de la clasa D la B, în acest fel şi impozitul datorat va fi mai mare.

Proiectul se află pe site ul Primăriei în dezbatere publică până pe 29 noiembrie. Cetăţenii care au sugestii sau amendamente pot depune solicitările în scris, fie la Ghişeul Unic sau electronic pe adresa de email [email protected].

Conform proiectului aflat în dezbatere celelalte străzi vor rămâne în aceleaşi clase de impozitare ca şi până acum. Lista completă cu străzile din Municipiu şi zonarea lor o găsiţi mai jos.

PROIECTULUI DE HOTARARE privind zonarea municipiului Paşcani in vederea stabilirii impozitelor si taxelor locale pentru anul 2017

 

PULSUL ZILEI

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Niciun articol afișat