Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri două legi potrivit cărora TVA-ul pentru livrarea lemnelor de foc va scădea la 5%.
Cele două legi vizează completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Potrivit unuia dintre actele normative, cota redusă de TVA de 5% se aplică pentru livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.
Celălalt act normativ menţionează că TVA de 5% se aplică, de asemenea, asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.
În prezent, TVA pentru livrarea lemnelor de foc este 19%, se menţionează în expunerea de motive, potrivit Agerpres.