back to top
luni, februarie 16, 2026
-3.2 C
Paşcani

Scandal cu amenințări, incendii și animale ucise, în Hărmănești. Poliția a emis ordine de protecție

Un conflict izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii unei pășuni a degenerat, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, într-un adevărat val de violențe în comuna Hărmănești, județul Iași.

Totul ar fi început cu o ceartă între mai multe persoane, care a continuat cu amenințări, potrivit unei înregistrări video primite anonim de redacție. În filmare, un bărbat susține că a fost agresat, iar presupusul agresor ar fi fugit de la fața locului.

 

Situația a escaladat în cursul nopții, iar polițiștii de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au primit mai multe apeluri la 112. Un autoturism a fost găsit incendiat pe imașul localității, iar la scurt timp, o anexă a unei stâne din zonă a fost cuprinsă de flăcări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit pe imaș două vaci moarte și alte două rănite. Animalele aparțineau unor localnici implicați în scandal.

Ca urmare a evaluării riscului, poliția a emis ordine de protecție provizorii.

Ancheta este în desfășurare, fiind întocmit dosar penal pentru distrugere, amenințare, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, precum și rănirea cu intenție a animalelor.

În noaptea de 25 spre 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe imașul comunei Hărmănești.

Ulterior, în cursul aceleiași nopți, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit la o anexă de la o stână, din comuna Hărmănești.

În urma investigațiilor efectuate, pe imașul din comuna Hărmănești au fost identificate două bovine decedate și două bovine rănite, proprietari fiind doi bărbați.

Totodată, la data de 26 aprilie a.c., cei doi bărbați au sesizat faptul că au fost amenințați de un alt bărbat, astfel că, în urma completării formularelor de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, amenințare, uciderea animalelor cu intenție, fără drept și rănirea cu intenție a animalelor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun” a informat Inspectoratul de Poliție Județean Iași.

 

PULSUL ZILEI

Prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni. ANM anunță vreme schimbătoare și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 16 februarie - 1 martie. Potrivit meteorologilor, vremea va fi schimbătoare în următoarea perioadă, în timp ce ploile se vor semnala aproape...

Datoria externă a României a urcat la 227,3 miliarde euro: aproape 12.000 euro pe cap de român

„În perioada ianuarie–decembrie 2025, datoria externă totală a crescut cu 23,837 miliarde euro, până la 227,347 miliarde euro”, arată BNR. La finalul anului, datoria externă pe termen lung a însumat 179,431 miliarde euro (aproape 78,9% din total), în creștere...

“Cetățeanul umilit”, scrisoare către consilieri și primar

Un pensionar din Pașcani a trimis o scrisoare mai puțin obișnuită aleșilor locali si ar urma sa ajungă si pe masa prefectului județului. Motivele sunt cât se poate de serioase si revoltătoare daca faptele relatate sunt adevărate. Marcel Maftei susține...

Reacția primarului după mitingul unde i s-a cerut demisia: „Și mie mi s-a redus salariul!”

La câteva zile după mitingul împotriva taxelor și impozitelor mărite, unde au participat cca.  300 de pășcăneni care au cerut demisia primarului și a consilierilor locali, edilul municipiului a reacționat printr-o postare pe rețelele de socializare. Marius Pintilie a...

Tânăr din Hărmănești, dat dispărut. Familia cere ajutor

Un tânăr de 29 de ani din localitatea Hărmănești este dat dispărut de către familie. Anunțuri în acest sens au fost publicate pe rețelele de socializare. Claudiu Dimen nu a mai fost văzut de la sfârșitul săptămânii trecute, iar...

S-a deschis CAF Coffee Addict, o cafenea de specialitate în Pașcani (P) – VIDEO

Sâmbătă, 14 februarie, la Pașcani a avut loc deschiderea oficială a cafenelei CAF Coffee Addict, un spațiu nou dedicat cafelei de specialitate și celor care caută mai mult decât o simplă pauză de cafea. Locația este lângă Hotelul Central. Proiectul...

Concurs pentru funcția de manager a Spitalului de Urgență Pașcani

Primăria Pașcani a scos la concurs funcția de manager a Spitalului Municipal de Urgență. Anunțul cu calendarul concursului a fost publicat luni, 16 februarie 2026. Anunțul poate fi consultat AICI.  Candidații interesați pot vizita spitalul sub îndrumarea directorului medical pe 23...

Cursurile gratuite pentru prim ajutor premedical continuă la Pașcani

Cursurile gratuite pentru prim ajutor premedical continuă la Pașcani prin reprezentanții Serviciului Voluntar de Ambulanță. "Continuăm instruirea gratuită a populației în acordarea primului ajutor premedical! Week-endul trecut, echipele SVA din Iași, au susținut alte trei sesiuni de informare, destinate populației din...

„Vârsta medie va depăși 50 de ani”. Avertisment sumbru pentru pensiile de stat și private: Cine va mai susține economia?

Jumătate dintre persoanele din UE aveau, la 1 ianuarie 2025, peste 44,9 ani, vârsta medie la care s-a ajuns. Tendința de îmbătrânire a populației „bătrânului continent” continuă, iar implicațiile sunt majore. Vârsta medie a populației Uniunii Europene a ajuns, în...

Ce tip de magneziu este bun pentru somn. Cu cât timp înainte de culcare trebuie luat

Magneziul, considerat nutrient esențial și administrat frecvent ca supliment, este implicat în sute de reacții din organism, având beneficii importante. Influențează inclusiv odihna, dar nu toate formele chimice, dacă este necesară suplimentarea, ajută la fel pentru un somn mai...
Paşcani
cer fragmentat
-2.4 ° C
-2.4 °
-2.4 °
83 %
1.7kmh
76 %
lun
-1 °
mar
0 °
mie
-2 °
J
1 °
vin
1 °

Niciun articol afișat