back to top
vineri, februarie 20, 2026
0.8 C
Paşcani

Scandal la Hîrlău. Medic de familie acuzat că nu îşi face meseria

Val de nemulţumiri din partea cetăţenilor de la Hîrlău. Un medic de familie este acuzat de către aceştia că nu primesc atenţia necesară la consultaţii şi că sunt băgaţi în seama doar dacă dau, de la găini până la sticle cu vin sau bani. Revoltaţi, aceştia au decis să se retragă de la el. Cel mai recent caz a fost a unei femei, cardiacă. Bătrâna era să-şi dea suflarea pe holurile clinicii de supărare că a aşteptat prea mult pentru a-i fi eliberată o reţeta medicală. A intervenit la timp o farmacistă. Medicul vizat se apară şi spune că nu a văzut-o pe pacienta de dimineaţă, când spune că a venit, ci la finalul programului lui.

Scandal în Scobinți – Hîrlău. Sătenii sunt nemulţumiţi de medicul de familie din localitate pe motiv că acesta „vânează” pe cei care aduc plocon, iar ceilalţi sunt lăsaţi în voia sorţi, fără reţetă medicală eliberată sau consultaţii, chiar dacă sunt programaţi. Este vorba despre Constantin Andronic, medic ce lucrează în localitate de aproape 30 ani şi care are, culmea, cele mai multe persoane înscrise la cabinetul lui.

De exemplu, o bătrână care avea programarea făcută de două săptămâni de zile era să facă infarct de supărare că nu a fost chemată în cabinet, la consult şi pentru a i se elibera reţeta. Ea a fost lăsată „pe dinafară” pentru că au avut alţii prioritate.

Femeia povesteşte că a fost repezită de medic după ce a aşteptat mai bine de patru ore pe hol şi a fost chemată în altă zi pentru ca reţeta să-i fie eliberată. De aici şi până la supărare a fost numai un pas.

Întrebat de reporterii BIT TV, medicul de familie acuzat spune că a încercat să o ajute şi să-i acorde ajutor de specialitate însă aceasta a refuzat. Reţetă pentru medicamente nu a mai putut să-i dea pe motiv că numărul maxim de eliberare, 24, fusese atins deja.

În ajutorul bolnavei care acuză dureri puternice în piept, a sărit farmacista care i-a dat medicamentul de care avea nevoie.

Medicul de familie acuzat spune că îi pare rău de cele întâmplate.

Pentru a evita o neplăcere, pacienta şi-a transferat fişa medicală la alt medic. Vezi materialul video în cadrul știrilor INFOBIT

PULSUL ZILEI

Două intervenții la fiecare oră, zi și noapte, un an întreg. Cum a fost 2025 pentru cei de la Situații de Urgență Iași ?

Din peste 65 de mii de apeluri la 112, aproape 17 mii de solicitări au impus intervenții – cele mai multe fiind ale echipajelor SMURD. Și pompierii au fost chemați la aproape o mie de incendii. Anul trecut, numărul intervențiilor...

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.2 ° C
1.2 °
1.2 °
91 %
6.2kmh
100 %
vin
1 °
S
-2 °
D
4 °
lun
6 °
mar
7 °

Niciun articol afișat