O schimbare majoră intră în vigoare pe piața muncii din luna iunie: salariul nu va mai fi o informație confidențială. Noile reguli europene privind transparența aduc modificări importante în relațiile de muncă, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Vorbim despre o directivă europeană privind transparența salarială care va deveni literă de lege în România din 7 iunie 2026. Una dintre prevederi este cea potrivit căreia angajatorii trebuie să comunice nivelul sau intervalul salarial în anunțul de angajare sau înainte de primul interviu de angajare.
O altă prevedere a acestei directive e legată de faptul că angajatorii nu mai pot cere informații referitoare la salariul candidatului în locul de muncă anterior. De asemenea, companiile trebuie să reglementeze obiectiv și cât se poate de transparent grilele salariale.
Altfel riscă litigii privind aceste inegalități sau discriminări salariale, litigii în urma cărora se poate ajunge la obligații privind ajustări salariale, despăgubiri sau plata integrală a diferențelor salariale.
