back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-2.9 C
Paşcani
Login

Schimbare radicală a vremii: ploi și temperaturi care scad chiar și la 15 grade Celsius

Vremea se schimbă radical în acest weekend. Se întorc ploile, mai întâi în Vestul ţării, iar apoi se vor extinde şi în restul regiunilor. Temperaturile vor scădea dramatic.

Potrivit meteorologilor, această instabilitate atmosferică se manifestă începând de sâmbătă seară până luni, la ora 18.00. Ploile sunt semnalate mai întâi în vestul țării, apoi în toată România.

”Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat”, anunţă meteorologii.

Dacă sâmbătă a fost caniculă în sudul țării, unde s-au înregistrat 33, chiar 34 grade, situația se schimbă la final de weekend. Iar de luni, vremea va fi răcoroasă în toată România. În nordul ţării, vor fi temperaturi nu mai mari de 15 grade, iar 25 de grade Celsius va fi temperatura medie în celelalte regiuni. De luni seară se aşteaptă o ameliorare, după ce vor înceta ploile.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Niciun articol afișat