Școlile ar putea rămâne deschise și dacă rata de infectare depășește 6 la mie. Ar putea fi decuplate de la rata de incidență

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, miercuri, că sunt luate în calcul mai multe variante de lucru privind situația școlilor în următoarea perioadă, una dintre ele fiind aceea de a fi decuplate de rata de incidență, iar copiii să meargă la școală cu prezență fizică chiar dacă se depășește 6 la mie.

 

Sunt mai multe variante de lucru. Una dintre ele este să decuplăm de rata de incidenta. De fapt, modalitatea prin care copiii să meargă la școală să fie altfel reglementată. In sensul în care indiferent de rata de incidență, copiii să meargă la scoala cu prezență fizică și să existe o monitorizare foarte riguroasă de identificare a cazurilor pozitive. Se vor închide evident acele clase unde sunt identificate cazuri. Dacă într-o localitate nu există niciun caz diagnosticat într-o unitate de învățământ, chiar dacă rata e de peste 6 la mie, atunci școala poate să continue pentru că acolo nu sunt cazuri. Poate părinții au fost mai responsabili, copiii au respectat regulile. Suntem într-o altă perioadă a pandemiei”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România a subliniat că e ”prioritatea noastră să facem tot ce ține de noi ca, în final, copiii să poată merge la școală în condiții cât mai sigure și cu prezență fizică” ”Așa ei beneficiază de toate avantajele psihoemoționale, de toate cunoștințele transmise de dascăli. Beneficiile sunt uriașe, pierderile sunt greu de estimat la această dată”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, va discuta cu reprezentanții din domeniul medical pentru a decide dacă, chiar și în condițiile în care într-o localitate rata de infectare depășește nivelul de șase la mie, școlile pot rămâne deschise, pe modelul grădinițelor. „Vom avea pe parcursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.) discuții cu toți cei care îndreptățiți să se pronunțe asupra acestui echilibru – risc gestionabil vs. beneficii. Mai exact, este vorba despre dorința de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcționare a școlilor”, spune Sorin Câmpeanu, citat de Mediafax.

El precizează că cele mai multe state din UE aplică principiul „școlile se deschid primele și se închid ultimele”. „La acest moment, regula este clară – în localitățile în care se depășește rata de infectare de 6 la mie la nivelul zilei de vineri, zi de referință, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, grădinițele și creșele. Primim foarte multe solicitări în acest sens. Sunt convins că toți cei îndreptățiți să se pronunțe vor căuta acel numitor comun în interesul elevilor, atât din perspectivă educațională, cât și din perspectivă sanitară. Până vineri va trebui să anunțăm cât de poate de clar care sunt regulile – dacă rămânem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim noi, cei din Educație, dacă cei din domeniul sanitar sunt de acorde, vom putea să menținem, pe modelul grădinițelor, școlile deschise până la apariția unui număr de cazuri”, adaugă Cîmpeanu. Rata de infectare a ajuns miercuri, în Capitală, la 6,33 la mia de locuitori.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat