Școlile din Județul Iași, închise pe 9 ianuarie, din cauza viscolului

Cursurile au fost suspendate în toate școlile din județul Iași,  pe 9 ianuarie 2024,  din cauza condițiilor meteo. Decizia a fost luată in aceasta seara de prefectul județului de către membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași întruniți într-o ședință extraordinară. Județul Iași se află sub avertizare Cod Galben de ninsori și viscol din data de 7 ianuarie, ora 18, până în data de 9 ianuarie, ora 10.

Astăzi au fost probleme mari atât în mediul urban, în municipiul Iași, dar și pe drumurile din județ. Din păcate, meteorologii ne-au anunțat că ninsorile vor continua, iar zăpada va fi viscolită. În plus, temperaturile vor scădea și mai mult. Urmează o perioadă geroasă. Am văzut ce s-a întâmplat astăzi când orașul a fost paralizat în multe momente. Dacă pe străzile principale se circula cu greu, pe arterele secundare era aproape imposibil. Și în județ au fost probleme, fiind afectate foarte multe persoane care fac naveta, inclusiv cadre didactice. De altfel, am discutat astăzi și cu reprezentanții sindicatelor din învățământ și mi-au confirmat problemele cauzate de zăpadă și viscol. Siguranța cetățenilor trebuie să primeze, iar în acest moment nici reprezentanții Primăriei Iași și nici cei ai Consiliului Județean nu pot garanta că marți se va putea circula în siguranță, că elevii nu vor îngheța prin stații sau în mijloace de transport blocate în zăpadă. De aceea, s-a luat decizia ca școlile să suspende cursurile, cu recuperarea orelor, modul de recuperare urmând a fi decis la nivelul fiecărei unități de învățământ”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență va fi comunicată prin intermediul Inspectoratului Școlar tuturor directorilor unităților de învățământ și cadrelor didactice.

Am solicitat tuturor instituțiilor să fie în alertă în toată această perioadă și să intervină rapid în funcție de specificul situațiilor sesizate. De asemenea, utilajele de deszăpezire vor continua să acționeze pe toate categoriile de drum din județ. Se va acorda o atenție sporită cazurilor medicale. Sunt oameni care trebuie să ajungă la spitale, au nevoie de dializă, de alte servicii medicale. Aceste situații vor fi prioritățile tuturor instituțiilor în această perioadă”, a adăugat prefectul județului Iași.

PULSUL ZILEI

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat