Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Mininsterul Educației, miercuri seară.

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Statut al Elevului 2024, care include o măsură radicală privind disciplina în școli: detenția pentru elevii care perturbă orele de curs, relatează Edupedu.

Această propunere vine ca răspuns la preocupările exprimate de sindicatele din învățământ încă din aprilie 2023 și are scopul de a menține un mediu educațional propice în clase. Activitățile pe care elevii ar urma să le desfășoare în timpul detenției includ lectură suplimentară sau completarea de fișe de lucru, stabilite de cadru didactic responsabil.

Ce nu este clar este dacă elevilor din sala de detenție li se va pune absență, însă documentul menționează că părinții sau tutorii legali vor fi informați în scris despre decizia de reținere a elevului după ore. În plus, pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, se prevede o atenție specială, aceștia fiind preluați pentru a desfășura activități sub supravegherea unui personal specializat.

„În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/ tutorele/ reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”, menționează documentul.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
41 %
7.9kmh
100 %
mar
12 °
mie
7 °
J
7 °
vin
6 °
S
9 °

Niciun articol afișat