Scriitorul Dan Lungu lansează „Asociația pentru Ospitalitate Culturală”

COMUNICAT DE PRESĂ

Scriitorul Dan Lungu anunță astăzi lansarea „Asociației pentru Ospitalitate Culturală” (AOC). O asociație neguvernamentală înființată din dorința de a cultiva „Ospitalitatea culturală” într-un sens larg, aceasta va propune tuturor actorilor din domeniul culturii o serie de programe și proiecte de profil. Prin intermediul lor, echipa asociației dorește să susțină creația, să stimuleze performanța, să încurajeze antreprenorialtul în domeniul culturii, să sprijine tinerii talentați și să acorde asistență seniorilor culturii aflați în dificultate, atât la nivel local și regional, cât și național.

„Ospitalitatea culturală”, conceptul AOC

Conceptul ales de membrii fondatori este cel de „Ospitalitate culturală” întrucât acesta reprezintă mecanismul secret de dezvoltare a orașelor culturale, de cultivare a performanței și sporire a creativității, de revitalizare a zonelor inerte și de articulare a tradiției cu experimentul. Totodată, ospitalitatea se declină în valori pe care asociația le promovează și susține, precum toleranță, solidaritate, pluralism, libertate de expresie și de creație, egalitate de șanse, transparență și demnitate.

„Moldovenii sunt faimoși pentru ospitalitate, iar Iașul este capitala Moldovei și capitala culturală a țării. Este un pas firesc să legăm lucrurile între ele și să ne propunem ca proiect Ospitalitatea culturală, într-un sens larg. Iașul, în viziunea mea, este: un oraș primitor,  un oraș deschis deopotrivă către creație, industrii creative și consum cultural. Un oraș ospitalier, în care artiștii, aflați la început de carieră sau consacrați, de aici sau de aiurea, stabiliți pe termen lung sau aflați doar în trecere, amatori sau profesioniști, se simt bine. La fel și antreprenorii culturali, creativii din toate ariile, profesorii din zona vocațională, consumatorii de literatură și artă, iubitorii de frumos. Ne dorim ca prin proiectele noastre să reușim să construim un mediul cultural confortabil pentru toată lumea”, a menționat scriitorul Dan Lungu, co-fondator AOC.

Prăvălia colecționarului, sursă de autofinanțare

Printre programele și proiectele propuse de echipa asociației, care urmează să fie lansate în perioada următoare, se numără un program de rezidențe pentru scriitori, traducători și artiști, un altul pentru acordarea burselor de creație literară și artistică și un program dedicat sprijinului financiar pentru debut editorial. Întrucât membrii asociației își propun ca aceasta să se autofinanțeze, odată cu lansarea site-ului www.apoc.ro, în cursul lunii iunie, urmează să fie lansat și un magazin online destinat colecționarilor de pretutindeni, numit Prăvălia colecționarului.

„Sunt vremuri de criză, iar pentru cultură se anunță timpuri sumbre pe termen lung. Am încercat să gândesc un mecanism de reinventare a solidarității de breaslă și de autofinanțare a proiectelor de creație și de asistență socială a creatorilor.  Așa am ajuns la ideea acestei prăvălii care va funcționa ca un magazin online în toată regula. Strângem obiecte cu valoare de colecție, în primul rând de la scriitori și artiști, dar nu numai, ci de la oricine vrea să contribuie, pe care le punem la vânzare pe site, pentru colecționari și pentru iubitorii de cultură. Fondurile obținute intră în finanțarea proiectelor culturale și în programe de asistență pentru seniorii din zona culturii care se află în dificultate. Am trimis deja, în cursul ultimelor zile, o scrisoare deschisă prietenilor mei din domeniul cultural. Ecoul a fost senzațional, ceea ce înseamnă că atinge o zonă sensibilă. Le mulțumesc tuturor celor care au donat deja pentru implicare! Sunt sigur că se vor alătura mulți alții”, a precizat Dan Lungu.

Până la momentul actual, au contribuit la dezvoltarea acestui proiect scriitorii: Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Vasile Baghiu, Ana Blandiana, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu,  Mariana Codruț, Nicoleta Dabija, Carmen Firan, Șerban Foarță, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Viorel Ilișoi, Monica Joița, Claudiu Komartin, Florin Lăzărescu, Cosmin Perța, Cezar Paul-Bădescu, Ana Maria Sandu, Robert Șerban, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu, Matei Vișniec, Elena Vlădăreanu; artiștii vizuali Felix Aftene, Matei Bejenaru, IRLO, Dan Perjovschi și Cristian Sida, caricaturistul Costel Pătrășcan și nu în ultimul rând colecționarii de artă Veronica Kirchner și George Lecca.

Pe lista obiectelor cu valoare de colecție care intră pe rafturile virtuale ale  Prăvăliei colecționarului se înscriu obiecte ca: afișe, cărți cu valoare bibliofilă (ediții princeps sau volume  cu dedicație), cărți poștale, cărți de vizită, desene, diplome, documente, ex-librisuri, fotografii artistice sau documentare, insigne și medalii, invitații, scrisori, pagini de manuscris, schițe, tablouri și obiecte de artă sau  obiecte personale legate de activitatea de creație.

Pe Facebook, activitatea asociației poate fi urmărită accesând următorul link : https://www.facebook.com/apoc.ro

 

PULSUL ZILEI

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an. În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele...

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii au dat amenzi de aproape 140.000 de lei

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii de la DSVSA Iasi au verificat numeroase locații. În urma controalelor, ce au avut loc până pe 4 aprilie, au fost găsite multe nereguli și...

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...
Paşcani
cer fragmentat
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
51 %
7.7kmh
74 %
mar
12 °
mie
7 °
J
6 °
vin
5 °
S
9 °

Niciun articol afișat