Scriitorul Leonard Gavriliu s-a stins din viaţă

Doliu la Pascani, chiar în timpul sarbatorilor dedicate “Zilelor Municipiului”. În cursul zilei de astăzi, în jurului orei 18.00 cunoscutul scriitor Leonard Gavriliu a încetat din viaţă. Decesul a avut loc la secţia de îngrijiri paliative a Spitalului de Urgenţă Paşcani, acolo unde a fost internat în stare grav,  de săptămâna trecută.
Leonard Gavriliu a împlinit pe 1 aprilie 2018 onorabila vârsta de 91 de ani. A obţinut titlul de doctor în psihologie în anul 1974 şi de membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1956. De-a lungul timpului a publicat numeroase volume de poezie, proză, critică literară şi eseuri precum şi o serie de studii de psihologie, fiind principalul traducător în limba romană a operelor lui Sigmund Freud și Alfred Adler.
Din anul 2001 s-a restabilit la Paşcani, unde a continuat activitatea publicistica. Câţiva ani mai târziu el a primit titlul de cetatean de onoare al municipiului, pentru contribuţia deosebita la dezvoltarea si sustinerea culturii locale. O mare parte din biblioteca sa de specialitate a fost donata bibliotecii municipale care îi poartă numele.
Dumnezeu să-l odihnească!

Leonard Gavriliu (n. 1 aprilie 1927, Romania) este un psiholog, scriitor, publicist și traducător român. A publicat poezie, proză, critică literară, eseuri, studii științifice. Studii elementare și gimnaziale în orașul natal, iar liceale la Cernăuți, Pitești, Iași și Timișoara. Student medicinist în anii 1952-1955, la Iași și Timișoara, iar în 1955-1956 student la Facultatea de Filologie a Universității din București, de unde se retrage ca să se încadreze în redacția revistei Scrisul bănățean, la Timișoara. În anul 1966 a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Filosofie a Universității din București. În 1974 a obținut titlul de doctor în Psihologie la Universitatea A.I.Cuza din iași, cu teza Structură și determinism în psihologia abisală. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1956. Este primul traducător în limba română al operelor lui Sigmund Freud (1980) și Alfred Adler (1991).

Activitate publicistica: A debutat cu versuri (1939) în revista Luminița, scoasă de profesorul Ion Mitroiu la Gimnaziul CRF din Pașcani, iar cu proză (1947)în revista Pygmalion din Iași, la recomandarea lui George Mărgărit. A fost redactor la ziarul Luptătorul bănățean din Timișoara (1948-1952), secretar de redacție și șef secție critică literară la revista Scrisul bănățean (1956-1961), fondator și redactor-șef al revistei Studium din Suceava (1970-1972), redactor și șef de rubrică la ziarul Informația Bucureștiului (1972-1989), consilier al editurilor IRI și Univers Enciclopedic din București (1995-2004), consilier al revistei Spirit militar modern. Este directorul fondator al revistei trimestriale Spiritul Critic, care din ianuarie 2003 apare la Pașcani. Între anii 1992/2003, a colaborat asiduu la revistele România Mare și Politica, precum și la revista Vremea a lui Adrian Păunescu.

Activitate didactica si stiintifica: În 1965, pe când încă mai era student, a descoperit o iluzie de greutate radical diferită de acelea de tipul size-weight illusion, iluzia descoperită de el implicând o prealabilă experiență cognitivă, demonstrată experimental (= Iluzia Gavriliu)(vezi Dicționar de cerebrologie, 2008, cap. Iluzie). În perioada 1966-1972 a fost preparator, asistent și lector universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani din Suceava. A inițiat și efectuat cercetări sistematice privind relația determinantă dintre interese și aptitudini în dezvoltarea omului, scoțându-se în evidență rolul nefast al cultivării unor interese neconcordante cu aptitudinile reale ale individului. În 1968, fiind și ghid ONT, a argumentat necesitatea înființării unei discipilne aparte, Psihologia turismului, utilă tuturor lucrătorilor din acest domeniu și în mod special ghizilor (a se vedea revista SUCEAVA/iunie 1968). Din 1974 este doctor în Psihologie. Sporadic, între anii 1984-1987, a predat și un curs de Psihologie a muncii industriale la Institutul Politehnic din București. În perioada 1994-1996 a fost expert parlamentar în Senatul României.Operă capitală: elaborarea unui dicționar de cerebrologie (ediția princeps, 1998), unde a formulat, între altele, legea coextensiunii anatomofuncționale CREIER – ORGANISM. Autor (1998) al ipotezei că aporiile lui Zenon din Eleea sunt expresia kineziagnoziei de care suferea filosoful grec, adică a incapacității patologice a acestuia de a percepe mișcarea și de a o admite ca atare (vezi Dicționar de cerebrologie, 1998, 2008, art. Zenon). Meditații perseverente, inclusiv experimente imaginare referitoare la noțiunea de psihic, la așa-numita relație corp-psihic (body-mind), soldate cu admiterea supoziției lui Daniel Cohen că memoria omului postuterin rezidă în genele necodante, supranumite silențioase. A demonstrat cu eleganță acest fapt: de vreme ce reflexele și instinctele își au sediul în genele necodante (filogenom), în mod necesar deprinderile etc., în general conștiința, sunt opera genelor necodante (ontogenom). A se vedea eseul intitulat Anti-Warwick Collins. O filosofie a genomului (2012), unde autorul propune un experiment crucial întru soluționarea acestei probleme fundamentale.

CARTI PUBLICATE

Beletristica si critica literara:

ânt pe trestii, sonete (1948) – debutul editorial
Inconștientul în viziunea lui Lucian Blaga (1997)
Cum am „evadat” din Armata Roșie (1999)
Reparând zidul, versuri (1999)
Aventuri pe Siret, proză autobiografică (2001)
Il traduttore tradito per la Casa Editrice Niculescu (2003)
Interlocutori din secolul XX (2003)
Judecăți critice, vol. I (2004), vol. II (2005), vol. III (2006), vol. IV (2007)
Jurnalul anului revoluționar 1989 (2004)
Sisif în pisc, poeme (2005)
Jurnalul lui Marcel (2005)
Polemici necordiale (2005)
Aventuri pe Jijia și pe Bahlui, scriere autobiografică (2005)
Aventuri pe Bega, pe Dâmbovița și la apa Sucevei (2006)
Oameni din Pascani, în câte un interviu-autoportret (2007)
Bucuria de a muri, dramă științifico-fantastică în 3 momente (2007)
Scrisori de la scriitori (Secolul XX) (2009)
Căutătorul de comori, roman (2009)
Aventuri pe Bega, pe Dâmbovița si pe Mureș (Pagini de jurnal 1956-1960)(2009)
Judecăți critice, vol.V (2009)
Virajul, roman (2010)
Judecăți critice, vol.VI (2011)
Pe urmele unui jurnal ars la Suceava, roman (2012)
Judecăți critice, vol.VII (2012)

Lucrari stiintifice:

Introducere în psihologia educației (1969)
Mic tratat de sofistică (1996)
Dicționar de cerebrologie (Creier și psihic) ediția I (1998); ediția a II-a, revăzută și adăugită (2008)
Cerebrologie și filosofie. O privire asupra dualismului (2000)
Inteligența și patologia ei. Ce este prostia (2001)
Sfârșitul Erei Freud? (2006)
Scrisori de la Vasile Pavelcu (Istoria unui doctorat în Psihologie (2011)
Introducere in Psihologia educației, ediția a II-a (2011)
Anti – Warwick Collins. O filosofie a genomului,(2012)

Traduceri: A tradus zeci de volume din limbile franceză, germană, engleză și italiană. Este primul traducător care a tradus în limba română operele lui Sigmund Freud și Alfred Adler.

Premii si distinctii:

Premiul național al revistei România Mare (1992)
Premiul Maior Alexandru Chiappella al revistei Spirit militar modern (2001)
Cetățean de onoare al Municipiului Pașcani, din 2007

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
76 %
7.5kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat