O data cu incalzirea vremii, pascanenii au apelat la firme specializate pentru izolarea blocurilor. Cetăţenii municipiului care îşi reabilitează termic locuinţele ori refac faţadele acestora pe propria lor cheltuială vor primiri scutiri la plata impozitelor către bugetul local daca au toate actele in regula.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, cetăţenii care vor investi în reabilitarea termică a locuinţelor vor putea beneficia timp de 8 ani de scutirea de la plata impozitului pe cladiri cu incepere de la data de 1 ianuarie a anului fiscal urmator.
Momentan, reprezentantii politiei locale si ai Primariei au dat avertismente proprietarilor care s-au apucat de lucrari fara a avea actele in regula. Amenzile sunt usturatoare si pot ajunge si pana la o suta de mii de lei.
Cei care doresc să obţină scutirea de impozit trebuie să depună la Finanţele Publice Locale, un dosar care să conţină o serie de documente printre care cererea prin care se solicită scutirea / reducerea la plata impozitului pe clădire, documentele de dobândire în proprietate a imobilului din care să rezulte destinaţia de locuinţă a acestuia (contract de vânzare-cumpărare, autorizaţia de construire), procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor întocmit în condiţiile legii prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, certificatul de performanţă energetică sau alt document legal emis în baza auditului energetic din care să rezulte clasa de performanţă energetică la care se încadrează imobilul după efectuarea lucrărilor de reabilitare, precum şi o declaraţie pe propria răspundere că lucrările de intervenţie efectuate pentru creşterea performanţei energetice s-au făcut exclusiv pe cheltuiala proprie a proprietarului. www.bittv.info