Seara Valorilor – A XXXIII-a ediție a Sărbătorilor Iașului – VIDEO

Luni, 14 octombrie 2024, de la ora 17.00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași găzduiește o nouă ediție a Serii Valorilor, moment tradițional al Sărbătorilor Iașului dedicat omagierii personalităților locale și naționale. Ca și în anii trecuți, în cadrul Serii Valorilor primarul Mihai Chirica le înmânează acestora mai multe categorii de premii.

În miez de toamnă, în cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a Sărbătorilor Iașului, în lumina Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Primăria Municipiului Iași are onoarea de a organiza din nou evenimentul de gală Seara Valorilor.

Menită a recompensa ieșenii, dar și prietenii Iașului care s-au remarcat prin gesturi și fapte deosebite de-a lungul ultimilor ani, manifestarea ne demonstrează încă o dată că oamenii buni sunt mereu alături de noi. O știm cu toții: cetatea fără înțelepți este sortită pieirii, dar faptul că Iașul nu doar că a rezistat vremurilor grele, dar s-a și ridicat deasupra lor de fiecare dată, ne arată că orașul nostru, o veritabilă Capitală a Spiritualității, nu a dus niciodată lipsă de valori. De fapt, de aici, din Iași, au plecat să cucerească lumea și să o schimbe în bine mii și mii de oameni mari.

Pentru noi, Seara Valorilor este atât omagiu, cât și memorie!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Premii și distincții acordate în cadrul Serii Valorilor:

1.⁠ ⁠Premiul pentru Excelență în Cultură
3 Tenori Ieșeni: Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă

2.⁠ ⁠Premiul pentru Excelență în Educație
Prof. Cătălin Budeanu
Prof. Mirela Țibu
Prof. Claudia Filareta Cărăușu
Ruxandra Rață-Bucevschi, Manager & Founder Twinkle Star

3.⁠ ⁠Premiul pentru Excelență prin Sport
Vlad Ungureanu
Lucian Popa
Iulia și Delia Zanoschi
4.⁠ ⁠Premiul de Excelență pentru Implicare Civică
Organizația Salvați Copiii

5.⁠ ⁠Premiul Elite din Diaspora Română
Ionela van Rees-Zota

6.⁠ ⁠Premiul pentru Excelență în Afaceri
FERMADOR, Director Cătălin Mihalache

7.⁠ ⁠Premiul Pogor (acordat de Academia Română – Filiala Iași)
Cercetător științific gradul I dr. Alina Botezat

8.⁠ ⁠Premiul „Vanda Condurache” pentru Jurnalism
Irina Păcurariu

9.⁠ ⁠Premiul pentru Excelență în Jurnalism
Vasile Ilegitim, Director al Ziarului Evenimentul
Revista Rezervistul, Redactor-șef col. (r) Grigore Radoslavescu

10.⁠ ⁠Medalia Pro Amicitiae, Pro Fidelitate
Cristina Popescu, Director General Romfilatelia

11.⁠ ⁠Distincții Speciale
Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”
Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”

12.⁠ ⁠Cetățeni de Onoare
Prof. univ. dr. Gerard Jităreanu
Prof. univ. dr. Adrian Covic
Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu
Prof. univ. dr. Dan Vasile Mârțu
Irina Schrotter
Marinică Botea

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
48 %
2.8kmh
97 %
lun
13 °
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
15 °

Niciun articol afișat