marți, noiembrie 11, 2025
11.2 C
Paşcani
Login

Secretele creierului, descusute de elevi şi neurochirurgi într-o săptămână la Iaşi

Săptămâna Creierului va avea loc anul acesta între 18 şi 22 septembrie, la Palatul Culturii din Iaşi, fiind un eveniment care este menit să atragă preşcolarii, şcolarii şi liceenii către tot ce este fascinant în ştiinţele creierului, şi să sporească la nivelul întregii populaţii gradul de conştientizare a progresului înregistrat în aceste domenii. Este inspirat de un eveniment similar ce a devenit tradiţional în SUA. La Iaşi reuneşte mediul academic, instituţiile de învăţământ guvernamentale şi profesioniştii din domeniu, iar din 2017 parteneri sunt şi Fundaţia DANA, care organizează evenimentul similar din SUA.

„Este o expoziţie interactivă compusă din numeroase activităţi. Copiii prezenţi la eveniment învaţă direct prin prezentări interactive şi activitati practice la faţa locului despre dovezile ştiinţifice din numeroase domenii ale neuroştiinţelor de bază şi clinice“, au precizat organizatorii în prezentarea programului.

continuarea pe ziaruldeiasi.ro

Recomandări

Postul Crăciunului începe vineri, 14 noiembrie

Postul Nașterii Domnului, cunoscut și sub denumirea de Postul Crăciunului, începe vineri, 14 noiembrie, și se va încheia în data de 24 decembrie. Timp...