miercuri, septembrie 24, 2025
18.9 C
Paşcani
Login

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 25 septembrie

Consilierii locali din Hârlău se reunesc joi, 25 septembrie, de la ora 13.00, la Clubul Copiilor din oraș, într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte care vizează atât domeniul educațional, cât și situația unor terenuri și locuințe din oraș.

Printre primele puncte, aleșii vor discuta despre actualizarea rețelei școlare pentru anul 2025-2026, în urma reorganizării aprobate recent de Ministerul Educației. Tot în zona educației, va fi stabilită și lista reprezentanților Consiliului Local care vor face parte din consiliile de administrație ale școlilor din Hârlău și din comisiile de evaluare și asigurare a calității.

De asemenea, consilierii vor analiza mai multe solicitări legate de anumite suprafete de teren din oraș.

Pe ordinea de zi se află și un proiect de urbanism care vizează schimbarea destinației unui teren de pe strada Hatman Luca Arbore, pentru a permite construirea de locuințe individuale.

La începutul ședinței, consilierii vor aproba procesul-verbal al întâlnirii anterioare, iar pentru luna octombrie urmează să fie desemnat un nou președinte de ședință.

 

Recomandări