SEDINTA LA SFARSITUL LUNII : Bursele, locuintele ANL, programul pentru sarbatori si reabilitarea a sase strazi

Legislativul păşcănean este convocat în şedinţă ordinară, marţi 31 octombrie de la ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt înscrise 28 de proiecte de hotărâre, trei iniţiate de viceprimarita Gabriela Nedelcu, unul de consilierii din opoziţie şi restul de către primarul Dumitru Pantazi. Şedinţa va începe cu demisia directorului interimar de la salubritate, Leonard Ursu din funcţia de consilier local şi validarea în această funcţie a următorului de pe lista PSD, Cosmin Vasilică Ungureanu. Totodată va fi modificată şi completată componenta comisiei de validare şi a unor comisii de specialitate.

În aceiaşi şedinţa consilierii vor hotărî calendarul de activităţi culturale şi sportive pentru lunile noiembrie şi decembrie precum şi numărul de burse sociale şi de merit şi finanţarea acestora, la propunerea viceprimarului.

De asemenea consilierii au de aprobat o serie de proiecte privind activitatea asociaţiei judeţene de salubritate şi cea de apă şi canalizare dar şi listele privind repartizarea unor locuinţe ANL.

Pe ordinea de zi se şi afla câteva proiecte privind realizarea unor investiţii, anul viitor. Este vorba despre aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea a şase străzi 24 Ianuarie, Aleea Calea Iaşului, Crinilor, Fundac Fântânele, Libertăţii şi Tudor Vladimirescu.

Şedinţa se va încheia cu aprobarea contului de execuţie bugetară pentru trimestrul al treilea, o serie de rectificări ale bugetelor precum şi aprobarea începerii demersurilor pentru achiziţionarea unei părţi din sistemul de iluminat stradal. Pe ordinea de zi a revenit proiectul prin care consilierii trebuie să îşi stabilească indemnizaţiile. De asemenea vor fi supuse aprobării modificarea contractului de delegare a serviciilor de salubritate, operatorului păşcănean în sensul încetării sale odată cu desemnarea noilor operatori în urma licitaţiei precum şi regulamentul pentru gestionarea animalelor domestice şi de companie în Paşcani.

Ordinea de zi

 

Proiect de HOTARARE prin care se ia act de demisia consilierului local URSU DUMITRU-LEONARD și vacantarea mandatului de consilier local – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea HCL nr. 102/24.06.2016 privind alegerea comisiei de validare – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind validarea mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Pașcani, al domnului UNGUREANU VASILICĂ COSMIN – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea si completarea HCL nr. 107/07.07.2016 privind stabilirea și organizarea comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acordarea burselor sociale, burselor de merit şi burselor de studiu pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Paşcani, pentru perioada septembrie – decembrie 2017 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Calendarului de activităţi culturale, sportive şi educative organizate la nivelul Municipiului Paşcani, în perioada noiembrie – decembrie 2017 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificare şi completarea Programului principalelor manifestări cultural – artistice pe anul 2017 al Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu” Paşcani – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Actului Adițional nr. 21 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind  aprobarea Actului aditional nr. 2 la Documentul de Poziție privind Proiectul “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din județul Iași“ și mandatarea d-lui /d-nei ………………… pentru semnarea unor documente în cadrul ședinței Adunării Generale A.D.I.S. Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea  repartizării unor locuințe disponibile din blocurile construite prin ANL, situate în municipiul Pașcaniinitiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea schimbării locuințelor atribuite cu o cameră în locuințe vacante cu două camere pentru chiriașii Olan Radu-Constantin și Oprea Diana-Petronela  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind schimbarea destinaţiei unei părţi din sediul serviciilor sociale, pentru categorii vulnerabile, în suprafaţă utilă de 162,23 mp, situat în municipiul Paşcani, strada Eugen Stamate, nr. 6 – 8, etaj II, jud. Iaşi, în sediu destinat unui centru local de recoltare a sângelui în Municipiul Paşcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind acceptarea ofertei de donaţie a imobilelor reprezentând terenuri în suprafaţă totală de 2416 mp, proprietatea numiţilor Nemţanu M. Viorica şi Nemţanu V. Constantin, situate în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, identificate prin Numerele Cadastrale 60693(S=120 mp), 63904 (S=1165 mp), 63906 (S=464 mp), 62972 (S=444 mp) şi respectiv 62975 (S=223 mp), în vederea stabilirii regimului juridic de drum de interes public local, către UAT Municipiul Paşcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare strada 24 Ianuarie, municipiul Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare strada Aleea Calea Iașului, municipiul Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare sector strada Crinilor, municipiul Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare strada Fundac Fîntînele, municipiul Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare sector strada Libertății, municipiul Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare strada Tudor Vladimirescu, municipiul Pașcani, județul Iași” – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea contului de executie a bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Pascani pentru trim. al III-lea al anului 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Paşcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al Casei de Cultura “Mihail Sadoveanu” Pașcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pe anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea și circulația animalelor domestice și de companie pe raza municipiului Pașcani – initiator GRUPUL CONSILIERILOR LOCALI P.N.L. (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind stabilirea indemnizației de ședintă pentru membrii Consiliul Local al Municipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea începerii demersurilor în vederea achiziționării instalațiilor de iluminat public din Municipiul Pașcani, de la proprietarul S.C. Delgaz Grid S.A. – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Actului Aditional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare nr. 19534 din 03.10.2012 incheiat intre Municipiul Pașcani si S.C. CLP – ECO Salubritate S.A. – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

 

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
77 %
3.9kmh
6 %
D
14 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
9 °
J
3 °

Niciun articol afișat