Şedinţa pentru corectarea greşelilor de proiectare. Mai mulţi bani pentru fântânile arteziene de pe Esplanada
Păşcănenii plătesc greşelile de proiectare de la Planul Integrat de Dezvoltare a Zonei Vale. Este vorba despre aproape un milion de lei care urmează să fie luati din bugetul local pentru a acoperi o serie de cheltuieli neprevăzute sau nedecontabile din bani europeni. Ele au fost necesare la lucrările de reabilitare de pe Esplanada mai ales pentru cele două fântâni arteziene proiectate pe timpul administratiei Craciunescu. Pentru acoperirea acestor diferenţe legislativul local se întruneşte mâine în şedinţa de îndată, de la ora 14.00. Pe ordinea de zi se afla un singur proiect de hotărâre privind majorarea bugetului şi a cofinanţării pentru finalizarea investiţiei.
Menţionăm că valoarea totală a proiectului de reabilitare a infrastructurii din zona Vale este de 17,3 milioane de lei din care aproape 13 milioane fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană iar restul cofinanţare de la bugetul local. Cererea de finanţare a fost semnata în anul 2009 iar lucrările trebuie predate până la sfârşitul acestui an.