back to top
sâmbătă, decembrie 27, 2025
-2 C
Paşcani
Login

Semnal de alarmă. Jumătate din populația unei comune suferă de boli cronice

Statistici îngrijorătoare la Scobinți. Mai mult de jumătate din populaţia comunei suferă de afecţiuni cronice. Situaţia a fost discutată în şedinţa consiliului local de săptămâna trecută când pe ordinea de zi s-a aflat un raport privind analiza stării de sănătate a cetăţenilor.

Discuţii intense în legislativul din Scobinți privind starea de sănătate a populaţiei. Într-un raport prezentat de cei doi medici de familie din comună se arată că din totalul de 5.837 persoane înscrise aproximativ 3.225 suferă de boli cronice. Informarea a ajuns în atenţia consilierilor locali în şedinţa ordinară de joi, 17 noiembrie.

Consilierii prezenţi la şedinţă au conştientizat gravitatea situaţiei şi speră ca cifrele să nu fie reale. Mai mult, aceştia au propus să se facă unele investiţii din bugetul local la cele două cabinete medicale astfel încât bolnavilor să le fie mai uşor să aştepte la medic. Este vorba de amplasarea unor bănci şi montarea unei surse de încălzire în sala de aşteptare.

Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei Scobinți se ridică la 7.458 locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior.

Menţionăm că în toamna acestui an s-au făcut lucrări la acoperişul şi faţada clădirii unde se află cabinetele medicale şi farmacia din comună. Investiţia a fost realizată din buget local.

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Niciun articol afișat