Senatorul Constantinescu nu mai candidează, din cauza dosarului „Agrocomplex”

Senatorul păşcănean Florin Constantinescu a hotărât să n mai candideze pentru un nou mandat. Anunţul a fost făcut astăzi, cu câteva ore înainte de şedinţa în care vor fi definitivate listele finale cu candidaţii PSD Iaşi la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Prin intermediul unui comunicat de presă el a lăsat să se înţeleagă că renunţă la cariera politică şi va reintra în afaceri.
„Am decis să nu mai candidez pentru un nou mandat de senator la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Aleg să mă implic în alte domenii de interes pentru ieşeni. Am făcut această alegere pentru că simt că este nevoie de mine în domeniul economic, de expertiză mea, mai presus de implicarea politică. Cred cu tărie că avem nevoie de tehnicieni şi experţi în aceste domenii şi am credinţa că ieşenii vor înţelege alegerea pe care am făcut-o astăzi. Mulţumesc şi organizaţiei PSD care a înţeles că tot ce am construit până acum şi ceea ce voi construi de acum înainte este în favoarea alegătorilor noştri şi pentru progresul judeţului nostru”.
Senatorul păşcănean a luat acesta decizie după ce conducerea centrală a PSD a refuzat listele propuse de organizaţia judeţeană, unde era pe o poziţie eligibilă, pe motiv că ar fi candidaţi care au probleme cu legea. În urma reevaluării listelor parlamentarul păşcănean ar fi urmat să candideze pe un post neeligibil. Florin Constantinescu are probleme de imagine din cauza dosarului Agrocomplex. El este judecat degeaba în alături de toţi consilierii locali din mandatul 2004-2008 pentru că au votat o hotărâre avizată de legalitate de serviciile şi comisiile de specialitate prin care societatea actualului primar a beneficiat de scutiri de la plata unor datorii care bugetul local. Hotărârea a fost anulată dar banii nu au mai fost recuperaţi de fostul primar, Grigore Craciunescu, cel care a făcut denunţul la DNA. Conform unor surse neoficiale se pare că nici preşedintele PSD, Liviu Dragnea nu se va mai afla pe listele de candidaţi. El a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare în dosarul „Referendumului”.

PULSUL ZILEI

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...

Val de ieftiniri în magazine, deşi preţul carburanţilor tot creşte. Explicaţia fenomenului

Carburanţii se scumpesc, alimentele se ieftinesc. Marile magazine se întrec în promoţii, sunt alimente ale căror preţ e tăiat cu 50, chiar 70 la sută. Specialiştii ne sfătuiesc să profităm de oferte. E doar o strategie temporară prin care...

Meci crucial pentru naționala României, în această seară, la Istanbul. Mircea Lucescu a ales formula pentru jocul cu Turcia

Reprezentativa României va juca în această seară, de la ora 19.00, împotriva naționalei Turciei, în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială. Meciul se va disputa la Istanbul, pe Beșiktaș Park. În cazul victoriei, tricolorii vor juca apoi finala play-off-ului, în deplasare,...

La alții se poate, la Pașcani nu: 200 de locuinte pentru tineri, construite prin PNRR

La Iași sunt în plină desfășurare lucrările pentru construirea a aproape 200 de locuințe destinate tinerilor, printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul prevede realizarea a 188 de apartamente în zona Grădinari–Metalurgie, structurate în șapte...

Câinii îi însoțesc pe oameni de aproximativ 16.000 de ani, arată un studiu

De unde vin câinii și de când îi însoțesc ei pe oameni? Noi studii au determinat prezența acestor animale în Europa în urmă cu aproape 16.000 de ani, cu aproximativ 5.000 de ani mai devreme decât sugerau evaluările din...

Agresorii sexuali, interziși în școli, spitale și centre de îngrijire. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, legea care interzice agresorilor sexuali condamnaţi, înscrişi în Registrul Agresorilor Sexuali, să lucreze sau să facă voluntariat în şcoli, spitale, centre de îngrijire, centre sportive sau în orice instituţie care presupune contact direct...
Paşcani
nori împrăștiați
17.2 ° C
17.2 °
17.2 °
43 %
7.6kmh
30 %
J
16 °
vin
14 °
S
16 °
D
9 °
lun
10 °

Niciun articol afișat