back to top
luni, noiembrie 24, 2025
5.7 C
Paşcani
Login

Senatul a votat legea majoratului digital. Conturi online pentru copii sub 16 ani doar cu acordul părinților

Control mai strict pentru adolescenţi pe rețelele sociale. Senatul a votat legea majoratului digital, care le permite copiilor sub 16 ani să își deschidă conturi doar cu acordul părinților. Platformele care nu respectă regulile riscă amenzi uriașe.

Potrivit proiectului, adolescenții vor avea nevoie de aprobare pentru a intra pe rețelele sociale. Fiecare cont va fi legat de identitatea părintelui, care va avea acces la ceea ce face copilul în mediul online.

„Dacă proiectul devine lege, atunci, înainte să îți faci un cont pe o platformă de social media, va trebui să introduci datele părintelui. Practic, sistemul ar trimite o notificare de aprobare, iar contul ar deveni activ doar după ce mama sau tata apasă că este de acord”, a transmis Ana Grigore, reporter Observator.

„Mulţi copiii primesc telefoanele de mici şi nu ştiu cum să se protejeze de diferite pericole care sunt în mediu online. Este mult mai bine ca părintele să aibă un acces cât mai bun asupra telefonului”, susține un tânăr.

„Cumva cred că copiii ar trebui să aibă şi ei intimitatea lor, dar în acelaşi timp ar trebui să fie şi supravegheaţi”, spune o tânără.

Scopul măsurii este protejarea minorilor de pericolele digitale, spun iniţiatorii. În prezent, copiii pot conversa online cu necunoscuţi, iar conţinutul la care sunt expuşi creează dependenţe sau nu este potrivit vârstei.

„Nu interzicem accesul copiilor în mediul online. În schimb, da, le spunem că părinţii decid dacă copiii lor îsi fac conturi pe reţelele de socializare iar până la varsta de 16 ani există această protecție din partea părinților (…) La un click distanţă pot accesa conținut necorespunzător vârstei lor, pot fi victimele bullyingului online„, a declarat Nicoleta Pauliuc, inițiatorul proiectului de lege.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Conducerea Spitalului de Urgență Pașcani a aprobat scoaterea la concurs a postului de manager

Consiliul de Administrație al Spitalului de Urgență Pașcani a decis scoaterea la concurs a postului de manager, după aproape zece luni de interimat, fără criterii sau regulament definite.

10,7 milioane lei nota de plata pentru apă și canal, pe capetele de străzi. Primăria Pașcani nu are bani

Pășcănenii din capetele de străzi fără apă și canalizare vor aștepta; Primăria nu are fonduri; Fondul de Dezvoltare nu mai e disponibil; lucrările costă 10,7 milioane lei. ARSACIS aprobă prioritățile; finanțare din ApaVital, fără răspuns.

Balul Bobocilor de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Vezi cine sunt câștigătorii

Bobocii de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani au participat la Balul Bobocilor, 21 noiembrie, la Casa de Cultură. Miss/Mister Boboc: Ingrid MAGHERCĂ, Emanuel BÎRLIBA; Popularitate: Maia PLEȘCA, Andrei NICULEASA. Felicitări tuturor!

1.000 de puieți de salcâm plantați la Târgu Frumos – FOTO

Primăria Târgu Frumos, împreună cu elevii și Asociația Om Bun, a organizat o amplă acțiune de împădurire în Adâncata, plantând salcâm. Activitatea întărește civismul ecologic și înțelegerea rolului pădurilor în protejarea mediului.

Trecere de pietoni de culoare roșie

Consilierul Vlad Macovei cere iluminarea tuturor trecerilor de pietoni, marcarea celor din apropierea școlilor cu roșu, montarea stâlpilor pentru a preveni staționarea, menționând că Pașcani are o trecere roșie în fața Școlii Iordache Cantacuzino.

Cum este văzut Sfântul Nicolae de copii. Concurs de pictură și creație literară la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga din municipiul Pașcani

La Pașcani, Liceul Nicolae Iorga a organizat ediția a XI-a a proiectului 'Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil', cu peste 300 de elevi; urmează două activități și o excursie pentru câștigători.

Tichete sociale pentru sărbătorile de iarnă la Hârlău. Cine poate beneficia

Administrația locală din Hârlău acordă tichete sociale de 100 lei pentru circa 700 de persoane cu venituri reduse; depunerea cererilor 24 noiembrie–15 decembrie 2025 la Registratură, cu condiții de venit/invaliditate/risc social.

Două accidente rutiere grave în zona Pașcani. Un tânăr de 20 de ani, rănit după ce a pierdut controlul volanului

Un tânăr de 20 de ani, fără centură, a pierdut controlul pe un drum acoperit de ceață și ploi, lovind o clădire dezafectată și un podeț; transferat la Iași, alți doi răniți într-un alt accident.

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 24 NOIEMBRIE 2025. Vezi ÎN DIRECT dezbaterile și voturile aici – VIDEO

Cannot summarize video content from the iframe without access to its content. Please provide a transcript or key points.

Scumpiri în lanţ înainte de sărbători. Preţuri mai mari la carne, legume şi băuturi

Sărbătorile vin cu scumpiri: furnizorii mici şi mijlocii anunţă majorări la alimentele de bază, până la 10%. Ouă, pui, curcan, peşte congelat, legume importate, produse vegane cresc între 6–20%. Băuturi şi detergenţi, până la 15%.

Niciun articol afișat