back to top
duminică, februarie 15, 2026
3.6 C
Paşcani

Serviciul de ambulanță vrea să angajeze zece noi șoferi. Ce condiții trebuie îndeplinite

Serviciul de Ambulanță Județean Iași a scos la concurs zece posturi de șofer de ambulanță, pentru a-și extinde echipa și capacitatea de a răspunde la timp la urgențe. Majoritate acestor posturi – șapte la număr – sunt menite pentru stația Centrală Iași, dar se caută și câte un șofer pentru substațiile din Târgu Frumos, Pașcani și Vlădeni. Concursul va avea loc în Iași, la sediul de pe Bulevardul Primăverii nr. 74, iar toți cei zece angajați vor primi contracte cu o perioadă de probă, pentru a vedea cum se adaptează.

Condițiile solicitate sunt generale, căutându-se cetățeni români sau ai statelor membre UE, care cunoaște limba română, are capacitatea necesară pentru a putea îndeplini atribuțiile de serviciu, capacitate atestată și cu documente medicale. Se caută, ca în fiecare post la stat, persoane care să nu fie fost condamnate definitiv pentru diferite infracțiuni, care să se fi reabilitat încă, care să nu aibă pedepse complementare la unele sancțiuni.

Condițiile specifice sunt destul de puține: se cere o diplomă de bacalaureat sau un echivalent de diplomă de absolvire a liceului, un permis de conducere pentru șofer profesionist, valabil pentru autovehicule din categoriile B și C, trei ani vechi ca șofer profesionist și diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier. Candidații trebuie să prezinte un cazier auto și dosarele celor care au fost angajați ai SAJ Iași, dar le-a fost încetat contractul de muncă în urma unei abateri disciplinare sau în perioada de probă, nu pot să se înscrie.

Dosarele se depun în intervalul 29 martie – 11 aprilie, selecția candidaților eligibili se face pe 12 aprilie, proba scrisă are loc pe 21 aprilie, proba practică e întinsă pe parcursul a două zile 27 și 28 aprilie, iar interviul va fi dat pe 5 mai 2023.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași –...

Au fost depuse nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni. Este încă un pas care arată interes, competiție și, mai ales, intrarea proiectului într-o...

Consilierul județean Mihai Dediu: Primarul Marius Pintilie – zero investiții, mii de minciuni!

Așa înțelege primarul Marius Pintilie să respecte oamenii din #cartierul Aerodrom - locuitorii de pe străzile Grigore Ureche, Amurgului și din zonele învecinate, care trăiesc la case și plătesc an de an impozite considerabile pentru bugetul local, pe terenuri...

Guvernul a stabilit minivacanța de Paște 2026. Câte zile libere vor avea angajații și elevii

Guvernul a stabilit programul zilelor libere de Paște din 2026, oferind angajaților o minivacanță de patru zile consecutive. Elevii vor beneficia de o vacanță extinsă, de aproape două săptămâni, ideală pentru odihnă și activități în familie. În plus, calendarul...

Moșii de iarnă 2026. Ce se face în Sâmbăta morților, pe 14 februarie

Moșii de iarnă din 2026 sunt pomeniți pe 14 februarie, în Sâmbăta morților, una dintre cele mai importante zile dedicate celor adormiți. Credincioșii merg la biserică, dau de pomană și se roagă pentru sufletele celor plecați dintre noi. Află ce...

„Butonul Roșu” împotriva bullyingului: compania ieșeană Adservio și Poliția Română lansează un mecanism național de raportare a violenței în școli

Compania ieșeană Adservio, cunoscută pentru dezvoltarea catalogului digital utilizat în peste 1.200 de școli din România și străinătate, a semnat un parteneriat național cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru implementarea mecanismului „Butonul Roșu”, destinat semnalării cazurilor de violență...

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! Premierul României trebuie să se gândească la toți românii, nu doar la ce mai taie. Nu poți risca un colaps în sănătate, în educație doar pentru a mai...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
96 %
3.7kmh
100 %
D
5 °
lun
-1 °
mar
-0 °
mie
3 °
J
4 °

Niciun articol afișat