SFÂNTUL APOSTOL ANDREI – OCROTITORUL – La Multi Ani, tuturor sarbatoritilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sfântul Apostol Andrei, născut pe malul lacului Ghenizaret, Betsaida, fiul lui Iova din Galileea, fratele lui Petru, primul dintre ucenicii lui Hristos şi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-l pe Domniile Tării Sfinte, fiind martor al faptelor minunate săvârşite de Domnul împărtăşindu-se şi împrăştiind din cuvântul acestuia, a văzut patimile sale, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua învierii.
După înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au mers în lume pentru propovăduire. Întâiului chemat Andrei i-a reveni să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia, Macedonia până la Marea Neagră şi Dunăre. SfântulAndrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus Crucea Sfântului Andrei.
Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României, aşa este prezent în calendarul bisericesc anticipând încreştinarea noastră, a românilor, ziua lui de pomenire fiind sărbătoare naţională, îndemnându-ne să reflectăm la destinul nostru şi la misiunea noastră pe pământ.
În hermeneutica creştină iubirea de Dumnezeu şi de credinţă în acesta, prin Sfinţii Apostoli ne conferă şi un profund sentiment de datorie şi speranţă că oblăduirea şi grija ocrotitorului nostru, Sfântul Andrei se regăsesc în viaţa comunităţilor noastre academice, a creaţiilor instituţionale ce poartă numele acestuia.
În istoria Fundaţiei Academice Petre Andrei şi a Universităţii PetreAndrei am beneficiat puternic de amprenta spirituală şi ocrotirea a patronimului nostru, aşa cum cei care l-au deţinut, respectiv Petre C. Andrei-savantul şi Petru P.Andrei-fondatorul acestor instituţii I-au purtat cu cinste, onoare şi credinţă numele. Aşa cum şi noi I-am simţit, în momentele grele şi abisale, ocrotirea şi îndemnul la speranţa pe care în noaptea Sfântului Andrei, românii o proiectează asupra Destinului lor. Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Câteva gânduri după toate reacțiile din ultimele zile

Comunicat: Am ezitat dacă să scriu aceste rânduri, pentru că nu vreau să transform o decizie a Consiliului Local într-o dispută și cu atât mai puțin într-o frustrare personală. Respect decizia luată, chiar dacă nu sunt de acord cu...

Incendiu la o locuință și o anexă în localitatea Iorcani. O persoană a suferit arsuri – FOTO

ISU Iasi: La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la o locuință – casă bătrânească – și la o anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați, existând posibilitatea propagării flăcărilor...

Mandatele conducerii de la salubritate vor fi prelungite

Mandatele membrilor Consiliului de Administrație a societății locale de salubritate si transport public din municipiul Pașcani ar urma să fie prelungite, în mod excepțional, cu cinci luni de zile.  Solicitarea a fost făcută in mod expres de Primăria municipiului Pașcani,...

Gabriela Nedelcu revine la conducerea Școlii Speciale Pașcani, după trei ani la Inspectoratul Școlar Iași

Schimbare la conducerea Școlii Gimnaziale Speciale din Pașcani. După trei ani petrecuți la Inspectoratul Școlar Județean Iași, Gabriela Nedelcu revine la conducerea unității de învățământ pe care a mai coordonat-o ani la rând. Decizia de revenire în funcția de director...

Gala Olimpicilor, vineri, la Pașcani. Sute de elevi și sportivi vor fi premiați 

Performanța elevilor și sportivilor din Pașcani pentru anul școlar trecut va fi, în sfârșit, premiată. Gala Olimpicilor va avea loc vineri, 4 septembrie, de la ora 11:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Pe scenă ar...

Copiii de la Grădinița nr. 3, gata de mutare. A fost găsită și soluția pentru transport

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an școlar, iar pentru cei aproape 200 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani, prima zi de școală va arăta diferit. Nu vor mai merge...

Manevrele care devin obligatorii la examenul auto. Senatul a adoptat proiectul de lege care schimbă regulile

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care candidații la permisul de conducere categoria B vor fi obligați să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea și oprirea. Proiectul...

„Suprataxare imorală” în cimitirul vechi. Noul regulament, suspiciuni de nelegalitate

Noi reacții din partea pășcănenilor privitor la taxele pentru locurile de veci în vechiul cimitir al municipiului. Odată cu aprobarea noului regulament al cimitirelor, municipalitatea a impus celor care dețin locuri de veci să achite două taxe anuale: una...

Trei bărbați reținuti la Hârlău în două zile. Toți cercetați pentru lovire și alte violențe

IPJ IASI: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚELa data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de...

Festival tradițional „Toamna în Pașcani”, în perioada 18-20 septembrie, în piațeta Primăriei

Municipiul Pașcani se pregătește de sărbătoare. În perioada 18 - 20 septembrie 2026, Piațeta din fața Primăriei Pașcani va găzdui o nouă ediție a festivalului tradițional „Toamnă în Pașcani”, un eveniment dedicat tradițiilor românești, gastronomiei autentice și folclorului. Timp de...
Paşcani
ploaie ușoară
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
80%
1.8m/s
79%
J
31 °
vin
33 °
S
31 °
D
21 °
lun
20 °

Niciun articol afișat