SFANTUL ION 2016: Cine nu râde azi va fi trist tot anul. Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Ion

SFANTUL ION 2016: In fiecare an, la 7 ianuarie, romanii sarbatoresc ziua Sfantului Ion (Ziua sfantului Ioan Botezatorul, Soborul Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului). Aproximativ doua milioane de romani poarta numele sfantului.

SFANTUL ION. După Bobotează, este cinstit Sfântul Ioan, numit şi „Înâintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui, preotul Zaharia şi Elisabeta, erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că Elisabeta va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de această veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut.

Sfîntul Ioan Botezatorul a început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta şi a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, la un ospăţ de ziua lui, să ceară de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca răsplată.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ zămislirea (23 septembrie), naşterea (24 iunie) şi tăierea capului (29 august).

SFANTUL ION 2016: Potrivit traditiilor, in ziua Sfantului Ion se incheie perioada Sarbatorilor de iarna, incepute de ziua Sf. Nicolae (6 decembrie). Se zice ca dupa Sf. Ion se boteaza gerul, adica gerul incepe sa nu-si mai face simtita prezenta. Sf. Ion este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roaga lui pentru a naste copii sanatosi, fara malformatii. Se zice ca cine nu se veseleste in Ziua Sf. Ion va fi trist tot anul.

Botezul Ionilor şi binecuvântatul minerilor sunt doar două dintre tradiţiile sărbătorite şi azi de oameni, care cred că
ceremoniile au rolul de a întări legătura comunităţii cu valorile creştine.

Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din România. Pe lângă marele număr de persoane care poartă numele de Ion, Ioan, Ioana, Ionel, Ionela ori Ionică sau Ionuţ, există şi tradiţii care sunt păstrate din vremuri  imemoriale. În unele zone, în ajunul sărbătorii de Sfântul Ioan Botezătorul, are loc botezatul Ionilor. În comunităţile în care este păstrat acest obicei, Ionii sunt conduşi cu alai la râu. Acolo, preoţii îi „botează”, adică le toarnă pe capete apă luată din râul în care, în prealabil, s-a turnat apă sfinţită cu ocazia liturghiei de Bobotează.

Oamenii cred că această ceremonie are rolul de a întări legătura comunităţii cu valorile creştine şi de a sublinia
angajamentul sătenilor de a respecta valorile creştinismului. În anumite zone, există izvoare care poartă numele Sfântului  Ioan. Apa din aceste izvoare este binecuvântată de preoţi de Bobotează, apoi, sătenii merg, în primele ore ale dimineţii de Sfântul Ioan să ia apă din izvor. Există credinţa, în unele comunităţi, că dacă oamenii privesc noaptea într-un vas cu apă neîncepută luată din Izvorul Sfântului Ioan şi dacă au inima curată, pot să întrevadă elemente din viitorul lor.

O altă tradiţie este binecuvântatul minerilor. La Ocna Dej, de exemplu, preotul din comunitate îi binecuvântează în ajunul zilei de Sfântul Ioan pe minerii care coboară în adâncul minei de sare. Astfel, aceştia au credinţa că vor fi feriţi de probleme tot anul care începe. Apa sfinţită este păstrată într-un butoi depozitat în naosul unei capele subterane, sculptate în sare, la o adâncime de peste 120 de metri sub scoarţa pământului şi în care minerii ajung după ce străbat un tunel lung de doi kilometri, scobit în sare. Capela îi este dedicată protectoarei minerilor, Sfânta Varvara. Însă unul dintre sfinţii preferaţi ai minerilor este Sfântul Ioan Botezătorul, care are un vitraliu dedicat special în capela subpământeană.

Acest lucru are o explicaţie curioasă. În Biserica Romano-Catolică, sfântul protector al minerilor este Sfântul Jan (Ioan) Nepomouk, aşa cum în tradiţia bizantină, ortodoxă şi greco-catolică, protectoarea minerilor este Sfânta Varvara. Cum Ocna Dej, care este o suburbie a oraşului Dej, este o comunitate multietnică şi multiconfesională, diferite tradiţii au fuzionat. Pentru mulţi dintre mineri, nu există o diferenţă prea mare între Sfântul Ioan Nepomouk şi Sfântul Ioan Botezătorul. Ei ştiu doar că Sfântul Ioan este protectorul lor. Iar tradiţiile Sfântului Ioan Nepomouk şi Sfântului Ioan Botezătorul s-au suprapus peste cea a Bobotezei, care presupune binecuvântarea apei. În timp, minerii au ajuns să fie binecuvântaţi cu apă sfinţită de Bobotează, dar se roagă deopotrivă Sfântului Ioan şi Sfintei Varvara.

SFANTUL ION, SEMNIFICAŢIA NUMELUI

Ioan este un nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din „Iehohanan” si inseamna „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcatuind cea mai bogata familie onomastica din Romania.In aceasta zi de sarbatoare nu lipsesc nici traditiile si obiceiurile populare. In trecut de Sfantul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna.

„In multe sate din Maramures se mai tine obiceiul Vergelului sau, altfel spus, spargerea Craciunului. Fetele de maritat pregatesc cosuri cu bautura si mancare. Feciorii merg si iau fetele de acasa si le dic in curtea unde se tine Vergelul. Tot ei sunt si cei ce platesc muzicantii. In hora intra fetele ce se vor marita in acest an si formeaza viitoarele cupluri, toata petrecerea incheiundu-se cu un ospat comun, care sparge perioada sarbatorilor de iarna”, a declarat pentru citynews.ro conferentiar universitar Delia Suiogan.

Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de „Sânt-Ion”, „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul  Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

PULSUL ZILEI

APAVITAL anunță citirea de la distanță a apometrelor

Vești bune pentru pășcănenii care au contracte directe cu APAVITAL pentru furnizarea serviciului de apă și canalizare. Operatorul a anunțat că începând de joi, 5 martie, citirea apometrelor va fi făcută de la distanță prin transmisie radio cu ajutorul...

Apă pe rețeaua de la Gâștești în câteva săptămâni de zile

Vești bune pentru cetățenii din suburbia Gâștești Pașcani. Operatorul APAVITAL a anunțat că în câteva săptămâni  de zile ar putea furniza apă pe rețelele care tocmai au fost finalizate din fonduri europene. Începând cu data de 9 martie echipele de...

Încep lucrările de modernizare a iluminatului public

Încep lucrările de modernizare și extindere a iluminatului public din municipiul Pașcani și suburbiile Blăgești și Gâștești. Primarul municipiului a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Investiția are o valoare de aproape 5 milioane de lei, bani obținuți prin...

Centrul de Consiliere și Tratare a adicțiilor din Pașcani dă startul activităților de prevenție, în școlile din municipiu

Centrul de Consiliere și Tratare a adicțiilor din Pașcani dă startul activităților de prevenție, în școlile din municipiu. "În această perioadă, Centrul de Consiliere și Tratare a persoanelor afectate de adicții ”Sf. Cuvios Cleopa de la Sihăstria”, Pașcani, dă startul...

Proiect: 5 lei subvenție la taxa de salubritate, pentru pășcăneni. Reduceri pentru familiile cu mulți copii

Pășcănenii ar putea plăti doar o parte din taxa de salubritate, restul urmând să fie acoperit de la bugetul local. Mai exact, din taxa de 20 lei/persoană/lună, cetățenii ar urma să achite 15 lei, iar diferența de 5 lei...

Tânărul sportiv paralimpic din Soci, Dumitru Șandru, are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la olimpiadele din Los Angeles

Tânărul sportiv paralimpic din Soci, Dumitru Șandru, are nevoie de ajutor. El se antrenează și participă în această perioadă la diferite competiții, dar visul cel mai mare este de a reprezenta România la Olimpiadele din Los Angeles în 2028....

Pregătiri pentru o nouă campanie de subvenție pentru fermieri

Pregătiri pentru campania de subvenții care se acordă fermierilor. APIA a transmis joi, 5 martie, informații cu privire la depunerea cererilor de plată pentru acest an, din perioada 16 martie – 5 iunie inclusiv. Astfel, Centrele județene și locale APIA...

România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie

Un număr de 4.688.092 de pensionari era înregistrat în februarie 2026 în România, cu 9.978 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.780 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Valoarea...

Peste 30 de medicamente noi, inclusiv pentru cancer, vor fi gratuite și compensate. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate, iar pentru alte 19 medicamente se vor extinde indicaţiile terapeutice. "La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare...

Spectacol dedicat mamelor, pe 7 martie la Căminul Cultural Pârcovaci

Eveniment deosebit sâmbătă, 7 martie, la Pârcovaci. Casa de Cultură din Hârlău organizează de la ora 12.00, un spectacol dedicat mamelor cu ocazia zilei de 8 martie, "Cântec pentru mama".
Paşcani
nori împrăștiați
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
50 %
5.7kmh
45 %
J
8 °
vin
10 °
S
9 °
D
9 °
lun
11 °

Niciun articol afișat