Sfârșit de săptămână plin de controale la Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău

În seara de 30 aprilie spre 1 mai a.c., în intervalul orar 20.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași și Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași au acționat, pe raza de competență, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 22 de persoane, au fost verificate 6 societăți și au fost controlate 11 autoturisme.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni conravenționale, în valoare totală de 7.205 lei, dintre care 7 conform Legii nr. 61/1991, 2 pentru abateri pe linie rutieră, iar restul pentru alte abateri.

Spre exemplu, un bărbat de 34 de ani a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în spații publice.

 

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR LA HÂRLĂU, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

În seara de 30 aprilie spre 1 mai a.c., în intervalul orar 17.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău și Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, cu sprjinul jandarmilor au acționat, pe raza de competență, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 77 de persoane, au fost verificate 10 societăți și au fost controlate 18 autoturisme.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni conravenționale, în valoare totală de 6.270 de lei, dintre care 15 conform Legii nr. 61/1991 și 3 pentru abateri pe linie rutieră.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere.

Spre exemplu, un bărbat de 40 de ani a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal pe drumul public, din comuna Scobinți.

 

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR LA TÂRGU FRUMOS, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

La data de 30 aprilie a.c., în intervalul orar 16.00 – 22.00 și la data de 1 mai a.c., în intervalul orar 08.00 – 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos și Secției nr. 7 Poliție Rurală Târgu Frumos au acționat, pe raza de competență, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 129 de persoane, au fost verificate 13 societăți și au fost controlate 38 de autoturisme.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni conravenționale, în valoare totală de 25.075 de lei.

De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere.

Spre exemplu, un tânăr a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal scandal pe drumul public.

IPJ IASI

 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
89 %
4.7kmh
100 %
J
8 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat