Un tablou al artistului stradal Banksy, prin care, cu ajutorul unei picturi a lui Claude Monet, se distanțează critic de excesele societății de consum, va fi scos la licitație luna viitoare și ar putea genera, în mod ironic, un nou puseu pentru ceea ce înseamnă tocmai societatea pe care o satirizează.
Lucrarea „Show Me The Monet” (parafrază după „show me the money” – „arată-mi banii” – expresia din filmul „Jerry Maguire” (1996), devenită simbol al interesului financiar și al lăcomiei) ar putea fi vândută cu cel puțin 3 milioane de lire sterline, dar ar putea ajunge chiar și la 5 milioane de lire sterline, estimează casa Sotheby’s.