back to top
vineri, ianuarie 2, 2026
4.7 C
Paşcani
Login

Și asociațiile de proprietari trebuie să folosească SPV de la 1 martie

Și asociațiile de proprietari, din calitatea de contribuabili cu personalitate juridică, obligați să se înregistreze fiscal la scurt timp după înființare, trebuie să comunice cu Fiscul prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), de la 1 martie. Întârzierea deschiderii contului în SPV poate însemna pierderea unor beneficii sau comunicarea întârziată a unor declarații din cauză că acestea nu vor mai fi transmise/acceptate și în format fizic, la ghișeu.

Asociațiile de proprietari se înființează și funcționează de câțiva ani încoace în baza Legii nr. 196/2018, unde se specifică expres că asociația are personalitate juridică, funcționează fără scop lucrativ și are ca scop „administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea, reabilitarea și modernizarea proprietății comune, menținerea în stare bună a imobilului, respectarea drepturilor și asumarea obligațiilor de către toți proprietarii”.

Aceeași lege specifică faptul că după dobândirea personalității juridice, asociația de proprietari se înregistrează la organul fiscal local în a cărui rază teritorială se află condominiul – folosind formularul 010.

De la 1 martie 2022, printr-o modificare făcută la Codul de procedură fiscală, Guvernul a obligat contribuabilii persoane juridice, PFA-uri, profesii liberale, precum și asocierile și entitățile fără personalitate juridică să comunice cu Fiscul prin SPV. „(11) Prin excepție de la alin. (1), contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să transmită organului fiscal central documente de natura celor prevăzute la alin. (1) prin mijloace electronice de transmitere la distanță în condițiile prezentului articol, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor/ A.N.A.F.”, este prevederea introdusă la art. 79 din Codul de procedură fiscală.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

Niciun articol afișat