Simulare cu zeci de pompieri și polițiști la Codrii Pașcanilor

Acțiune de amploare pe DN2, în apropierea Cabanei Codrii Pașcanilor. Cinci mașini de la Subunitatea de Pompieri din Pașcani alături de voluntarii pompieri Moțca și polițiștii de la Biroul Rutier Pașcani au participat la simularea de accident rutier între un autoturism și o cisternă ce transporta gaz petrolier lichefiat. Victima ar fi rămas încarcerată în mașină iar din cisternă ar fi fost o presupusă scurgere de GPL. Traficul în zonă s-a desfășurat fără probleme însă a fost dirijat de oamenii legii.

Exercițiul de simulare s-a desfășurat pe parcursul a câtorva zeci de minute și a avut loc conform planului, fiind verificați timpii de intervenție în astfel de cazuri.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 17:30, vineri, 09 martie 2018.

Menționăm că lunar pompierii pășcăneni desfășoară astfel de acțiuni la unități de învățământ, biserici, instituții publice sau societăți.

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow