Simulare de cutremur astăzi la o grădiniţă din municipiul Paşcani. Zeci de preşcolari au fost scoşi din încăperile instituţiei, pentru a învaţa cum să procedeze în cazul unei situaţii de urgenţă. Afară a fost pornită şi sirenă de pe maşină de Pompieri, spre bucuria micuţilor care au început să îi aplaude pe salvatori.
Zeci de mititei, aşezaţi în coloane, au părăsit astăzi pe ieşirile de urgenţă, încăperile unei sediu de învăţământ. Ţinându-se de mâna sau de un cordon, preşcolarii au participat la o simulare de cutremur la Grădiniţă cu Program Prelungit nr 2, din zona Deal a Pascaniului.
Cu ochii mari, unii bucuroşi, alţii miraţi de ce se întâmplă, au umplut curtea instituţiei la poartă căreia era o maşină de pompieri. A fost pornită sirenă de pe autospecială iar micuţii i-au aplaudat pe salvatori.
După simulare, copii au început să spună ce au învăţat că trebuie să facă în caz de cutremur, unde să se adăpostească şi cum să reacţioneze. De asemenea, şi directoarea grădiniţei, Florentina Spiridon, a primit direcţii clare în cazul unei situaţii de urgenţă.
Menţionăm că şi la Liceul Teoretic “Miron Costin” din zona Vale a fost făcută o astfel de simulare. Acţiunile vin în contextul împlinirii a 40 de ani de la marele cutremur din 4 martie 1977, cu o magnitudine de 7,2 pe scară Richter. În acea zi, România a fost zguduită timp de aproape un minut, iar mii de oameni şi-au pierdut viaţă.