Marți, simularea Evaluării Naționale continuă cu proba la Matematică. Potrivit datelor transmise vineri de inspectoratele școlare județene, simularea Evaluării Naționale este organizată în peste 4.500 de unități de învățământ, iar în 127 de unități de învățământ, simularea nu este organizată.
Elevii de clasa a VIII-a vor avea la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele primite, timp calculat din momentul în care acestea sunt distribuite tuturor celor prezenți în sală. Proba începe la ora 9:00, însă elevii trebuie să se prezinte până la 8:30 în sala de examen.
Subiectele și baremele pentru proba de Matematică vor fi disponibile în cursul zilei de marți, la ora 15:00, pe site-ul dedicat subiecte.edu.ro, secțiunea „Subiecte și bareme”.
Sursa: Mediafax
