Simularea Evaluării Naționale de la Iași: 6 elevi din 10 sunt sub nota 5.00. Se cască o prăpastie între urban și rural. Sunt însă și aspecte pozitive

La simularea Evaluării Naționale organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, aproximativ 6 din 10 copii nu au obținut medii peste 5 la cele două probe. Decalajul dintre mediul urban și mediul rural a fost subliniat, din nou, prin prisma acestei simulări. Aproape jumătate dintre elevii din mediul rural nu au luat notă de trecere la limba română, iar 8 din 10 copii din mediul rural au note sub 5.

Ca de fiecare dată, după fiecare simulare județeană, ISJ Iași realizează un raport al simulării, în care prezintă o statistică a rezultatelor întregistrate. Reporterii „Ziarul de Iași” au extras din raportul Inspectoratului date privind prezența și notele obținute de elevii de clasa a VIII-a.

Așa cum era de așteptat, analiza rezultatelor relevă decalaje semnificative între mediul urban și cel rural, atât în privința performanțelor generale, cât și a prezenței la simulare. Această diferență, constantă în evaluările naționale, subliniază nevoia unor măsuri suplimentare de sprijin și adaptare a strategiilor educaționale pentru a reduce decalajele”, arată conducerea ISJ Iași în raportul simulării.

6 din 10 elevi au obținut medii sub 5,00 la simularea Evaluării Naționale
La simularea Evaluării Naționale, 6 din 10 copiii de clasa a VIII-a din județul Iași au avut medii sub 5,00. Mai exact, 38,97% au obținut medii mai mari sau egale cu 5, iar 61,03% au avut medii sub 5.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
49 %
1.9kmh
95 %
D
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
16 °
J
17 °

Niciun articol afișat